Vasile Astărăstoae vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre motivele care l-au determinat să renunţe, după şapte ani, la funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iaşi, susţinând că a făcut acest lucru pentru a ”proteja instituţia” de anumite atacuri care au fost îndreptate asupra sa.

El mai spune că în perioada următoare, până la încheierea mandatului de preşedinte al Colegiului Medicilor din România, va milita pentru legalizarea ”plăţilor informale” oferite de pacienţi în spital, prin introducerea practicii private în spaţiul public.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România mai spune că principala problemă a sistemului sanitar din România este plecarea medicilor în străinătate, din 1989 şi până acum fiind 24.000 de medici care au ales să plece să lucreze în alte ţări.

Astărăstoae vorbeşte şi despre teama medicilor de malpraxis şi despre necesitatea de modificare a legislaţiei în acest sens, spunând că un medic care este chemat la proces patru ani nu mai poate avea performanţă ”când stă şi se gândeşte doar la proces”.

În ceea ce priveşte cazul celor trei profesori de la universitatea ieşeană arestaţi pentru luare de mită, respectiv tentativă de viol, Astărăstoae susţine că în instituţia de învăţământ circulau zvonuri despre şpăgile luate de soţii Gheorghe şi Carmen Dorobăţ, dar şi despre favorurile sexuale pretinse studentelor de către profesorul Dumitru Păduraru, însă nu au existat suficiente informaţii pentru a declanşa o anchetă.

Despre alte cazuri în care cadre didactice de la UMF Iaşi ar primi mită, Astărăstoae a spus că ”mai mult de 20 nu există”, adăugând că, din punctul său de vedere, vinovat este şi ”cel care ia”, dar şi ”cel care dă”.

Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de Vasile Astărăstoae:

Reporter: După şapte ani de mandat la conducerea UMF Iaşi, care consideraţi că ar fi cea mai mare realizare a universităţii? Aţi vorbit despre un proces de reformare a instituţiei de învăţământ, însă plecaţi de la conducere în urma unei serii de scandaluri. Consideraţi că aţi reuşit să schimbaţi faţa universităţii?

Vasile Astărăstoae: Per global, da, şi mă bazez pe câteva elemente când spun asta. În primul rând pe evaluările externe. Chiar dacă cele interne ne-au dat calificativ maximum, ele au puţină relevanţă pentru că evaluările interne se referă strict la aspecte birocratice. Chestiunile privind calitatea învăţământului şi reformarea acestuia au venit de la evaluatorii externi, ce nu pot să fie bănuiţi de subiectivitate şi care au declarat că universitatea este pe un drum bun. Ba mai mult, Asociaţia Europeană a Universităţilor, cel mai important organism din Europa, ne-a declarat lideri regionali pentru zona aceasta a Europei.

Al doilea element obiectiv este numărul de studenţi. În momentul în care am preluat universitatea, numărul de studenţi străini scăzuse foarte mult, iar în rândul studenţilor români era o concurenţă mai mică de unul pe un loc. În primul an de când am fost ales rector, universitatea a dat examen de admitere şi în toamnă ca să ocupe locurile. În acest moment, concurenţa la studenţii români este în media de trei-patru pe loc, iar la studenţii străini a ajuns şi ea la patru pe un loc. Din cei 2.900 de studenţi străini care studiază la Universitatea «Grigore T. Popa» din Iaşi, peste jumătate sunt din ţările Uniunii Europene. Avem studenţi din 86 de ţări şi concurenţa creşte indiferent de scandaluri sau non-scandaluri.

Şi al treilea element care ţine strict de management este situaţia financiară a universităţii. Când am preluat-o, universitatea de abia îşi revenise. Din punct de vedere financiar avea un deficit de 300.000 de euro, dar profesorul Dragomir (n. r. - rectorul anterior) preluase în cei doi ani de mandat un deficit de două milioane de euro şi reuşise să compenseze acest deficit prin măsuri foarte nepopulare: tăieri de salarii, toate sporurile nu se mai plăteau, nu mai era nicio mărire de salariu, numărul de cadre didactice a fost redus că nu era fond de salarizare, etc. În momentul acesta, prin proiectele europene şi prin activitatea deschisă către reţeaua de sănătate, asistenţa medicală acordată de către universitate şi prin aportul studenţilor străini, universitatea are în visterie 30 de milioane de euro şi are acoperit viitorul pentru cel puţin cinci ani de zile, dacă ar fi pe zero sau dacă ar fi în deficit fără să primească niciun ban de la buget. În acest moment noi primim 20 la sută pe contractul instituţional, iar 80% din bugetul universităţii este din venituri proprii. Cu alte cuvinte, dacă am dori să ne privatizăm, să devenim o universitate privată, am putea funcţiona la aceiaşi parametri de performanţă.

Rep.: În legătură cu evenimentele care au avut loc săptămânile trecute, în special arestările soţilor Dorobăţ şi a lui Dumitru Păduraru, aş vrea să vă întreb dacă s-a încheiat ancheta Comisie de Etică?

Vasile Astărăstoae: Ancheta este suspendată pentru că, aşa cum spune regulamentul, trebuie să fie audiaţi şi cei în cauză. Cât timp ei nu pot să fie audiaţi nu s-au făcut decât măsurile preliminare şi aşteptăm. Acesta este un element care m-a determinat să-mi dau demisia şi o spun cu amărăciune pentru că voiam să fie un transfer lin. Sunt două chestiuni aici. În primul rând, universitatea a luat măsurile ca fraudarea examenelor să nu poată fi permisă. Ceea ce pot să îmi reproşez e că nu am supravegheat întotdeauna şi peste tot ca aceste măsuri să fie aplicate. Pentru că, vedeţi, în cazul Păduraru, măsurile împotriva fraudării examenului au funcţionat pentru că nu a putut să o promoveze pe acea studentă indiferent de ce i-a promis. A şi spus că nu poate pentru că există acest test grilă ale cărui subiecte sunt alese aleatoriu. La cazul Dorobăţ, soţul, pentru că de fapt la el se discută, vom vedea ce se întâmplă. M-am orientat mai puţin spre Facultatea de Stomatologie, iar la cazul Dorobăţ avem un caz clasic de încălcare a metodologiei şi era sarcina decanului şi a facultăţii să urmărească. Pentru că metodologia scrie foarte clar - colocviul se dă în comisie. Cu această ocazie am văzut că în unele situaţii colocviul nu se dă în comisie, iar membrii din comisie sunt doar formali, în final semnează şi ei alături de ceilalţi. Or peste tot în universitate colocviul se dă în comisie. Pe de altă parte, vorbim despre trei cazuri din 816 cadre didactice. Nu poţi să pui toată universitatea, să generalizezi de la trei cazuri. Peste tot există încălcări ale regulilor pe care trebuie să le combaţi, dar trebuie să ştii despre ele. Universitatea trebuie să ia măsuri instituţionale, pentru că cele individuale nu au efect. De exemplu, am învăţat din aceste cazuri. De acum vom da şi lucrarea practică foarte clar cu o metodologie în aşa fel încât să nu mai poată da colocviul de unul singur. Pentru că de a ce au încercat asta? Voiau nouă la colocviu pentru că atunci ar fi putut să ia un patru la testul grilă şi să treacă, fiindcă testul grilă are 60% pondere. Or de acum vom impune obligaţia de a lua cinci la fiecare dintre proceduri şi poţi să iei şi tu 12 la coloviu că dacă nu ai luat 5 la testul grilă nu treci examnul.

Rep.: Chiar credeţi că este vorba de doar trei cadre didactice corupte din 816 câte are universitatea?

Vasile Astărăstoae: Haideţi să spunem foarte clar şi să fim realişti, nu spun că sunt numai trei cazuri, dar pun mâna în foc că mai mult de 20 nu există. Pentru că, între timp, fiind scandalul, au mai circulat zvonuri. Pot să pun mână în foc că acele cazuri vor dispărea prin aceste măsuri instituţionale. Pentru că sunt doi poli: unul care dă, unul care ia. Cel care dă o face ca să treacă examenul. În momentul în care rupi legătura între examinator şi cel care dă... degeaba îmi dă mie dacă nu sunt implicat în examen. Noi am avut un proiect şi o să-l ducem până la capăt, un centru de evaluare pentru care suntem în tratative avansate cu cei care fac testele în America. Pe calculator, oricând în perioada respectivă, studentul îşi poate da examenul, dispare şi sesiunea, nu mai este obligatorie, nu mai e doar o perioadă din an, şi poate da examenul dintr-o bază de date pe care n-o cunoaşte nici examinatorul, nici studentul, ci este una din materia pe care o studiază. Este metoda care se utilizează în învăţământul medical în SUA şi atunci voi putea să spun foarte sigur că acest element subiectiv care intervine în examinare dispare. Ceea ce vrem noi să facem este ca la nivel instituţional să facem mecanisme ca să evităm orice procedură de fraudare a examenului. În ultimul rând, părerea mea este că cel care ia este vinovat, dar şi cel care dă pentru că sunt mulţi studenţi care declară că nu au dat în viaţa lor un ban şi au terminat facultatea. Cei care învaţă nu au nevoie să dea nimic, doar cei care nu învaţă şi încearcă să meargă pe o altă cale sunt tentaţi să dea şi atunci trebuie şi ei să fie pedepsiţi.

Rep.: Dacă aţi ajuns la subiectul acesta, în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a soţilor Dorobăţ, cât şi în rechizitoriul pe baza căruia a fost trimis în judecată Dumitru Păduaru se preciza că această oferire de mită era, cumva, lasată să se subînţeleagă de către cadrele didactice ca fiind una dintre condiţiile pentru promovarea examenului. În conferinţa de presă de după evenimente aţi spus că nu au existat plângeri oficiale nici împotriva soţilor Dorobăţ, nici împotriva lui Dumitru Păduraru, dar studenţii au declarat şi la televiziuni, şi pentru procurori că de generaţii întregi se ştia despre profesorul «Patu’ sau patru». Nu a ajuns ceva pe această cale la universitate suficient de clar pentru a se declanşa o anchetă?

Vasile Astărăstoae: Suficient nu a ajuns, dar e adevărat că am primit aceste semnale. Nu le urmăreşti chiar pe toate, dar de aceea am introdus de şapte ani şi această modalitate de examen, tocmai din cauza acestor zvonuri. Ce poţi să faci? Care este ancheta? Niciodată nimeni nu doreşte nici măcar sub protecţia anonimatului să declare ceva. Este cuvântul unuia la televizor care este filmat cu faţa ascunsă, că nici nu ştii de unde să îl iei şi a celuilalt care spune că nu este adevărat. Poţi să vorbeşti despre înşelăciune, că eu pot spune că te ajut, dar din moment ce nu am acces la acea bază de date a testelor grilă nu am cum s-o fac. A existat şi o opoziţie puternică la introducerea metodei de examinare prin teste grilă. Şi, de ce să nu o spun, această opoziţie a venit de la persoane despre care existau acele zvonuri. Dar poţi să faci o anchetă fără probe? Şi atunci, în loc să mergi pe cazul individual, s-a tratat general. Ca dovadă că acest mecanism este bun este că nici în cazul Dorobăţ şi nici în cazul Păduraru nu puteau să influenţeze rezultatul. Acei studenţi puteau să se bucure că au o notă mai mare la colocviu, dar ei nu au trecut examenul. Astfel, putem vorbi despre o înşelăciune. Aici este vorba şi despre gradul de maturitate. Dacă ştii că mecanismul este pus, ştii că funcţionează, ai văzut că funcţionează şi totuşi încerci, că s-ar putea să existe o breşă, ţi-ai asumat acest risc. Dacă şi studenta de la Farmacie şi cei de la Anestezie treceau examenul atunci, da, era o problemă - înseamnă că mecanismul avea o hibă. Cât timp însă pe toate datele pe care le aveam noi cei care au ştiut au trecut, cei care n-au ştiut, chiar dacă au dat, nu au trecut, înseamnă că mecanismul funcţionează. Dar asta nu înseamnă că universitatea nu a avut un prejudiciu major de imagine. De aceea decizia mea a fost să îmi dau demisia şi pe acest prejudiciu. Oricum era un pas unul la care mă gândisem încă de anul trecut.

Rep.: Regretaţi că nu v-aţi dat demisia mai devreme tocmai pentru această idee invocată dumneavoastră de protejare a imaginii universităţii?

Vasile Astărăstoae: Aţi văzut ce se întâmplă în mediul universitar şi mai ales în cel universitar medical. Poate pentru mine, personal, era mai bine să îmi dau demisia mai devreme. Dar universitatea ar fi fost sfâşiată de grupuri care începeau campania electorală. Niciunul dintre proiectele pe care le-am lansat nu ar mai fi putut fi lansate. Şi atunci am spus - care este calendarul cel mai bun. În ianuarie, cel mai târziu februarie, să îmi dau demisia, iar până atunci să fie timp să finalizăm toate proiectele, să le dăm drumul şi după aceea nu mai este cale de întors. Dacă îmi dădeam demisia în septembrie, din acel moment începeau să apară unii candidaţi care deja încep să creeze în jurul lor grupuri şi s-ar fi creat o altă prioritate, iar proiectele universităţii ar fi fost întârziate cu cel puţin doi ani.

Rep.: Deci anticipaţi că va avea loc o luptă pentru putere în universitate?

Vasile Astărăstoae: Da, va fi o luptă pentru putere şi este şi normal. Ceea ce m-a întărit pe mine în convingerea că am procedat corect a fost susţinerea pe care am avut-o. Am cerut, după cum ştiţi, un referendum de bună-credinţă, iar Senatul nu a vrut să îl realizeze pe motiv că are încredere în mine, aşa că am ales o cale ocolită şi am candidat pentru un post în Senat. În momentul în care am văzut susţinerea de care mă bucur mi-am dat demisia pentru că, o spun foarte clar, nu pot să las universitatea să fie sfâşiată de interese care sunt în afara mediului universitar. Mă uit şi văd de regulă că unii dintre potenţialii candidaţi îşi fac campania în afară fără să se gândească la interesul universităţii, or votanţii sunt cei din universitate.

Rep: Aţi venit ca rector după un scandal care a implicat UMF într-un «trafic» cu diplome pentru studenţi străini, cu fostul rector Vasile Burlui. S-a decis neînceperea urmăririi penale, însă acuzaţii de acest gen, inclusiv dinspre lumea medicală şi universitară franceză, există şi astăzi. Şi a rămas ideea că studenţii francezi vin în România pentru că o diplomă se poate obţine mai uşor, inclusiv Ordinul Medicilor din Franţa reclamând acest lucru.

Vasile Astărăstoae: Ordinul nu avea probleme nici cu studenţii francezii care veniseră aici, nici cu cei români care au absolvit de la Universitatea «Gr. T. Popa». Singura problemă a lor era să nu îi primim pe cei care au picat de două ori la ei. Lucru care mi se pare total anormal. Sistemul francez medical este unul de învăţământ ciriticat de toată Uniunea Europeană, ei sunt singurii care au «numerus clausus» (n. r. - un sistem de examinare eliminatoriu pentru determinarea studenţilor care pot promova în anul următor) după anul I şi acolo s-a dezvoltat o adevărată mafie, să nu ne dea ei lecţii. Eu nu pot să înţeleg de ce la mine nu ar fi bun un student care a obţinut în anul I 9,15 şi nu a intrat în numerus clausus, picând de două ori, o dată cu 9, o dată cu 9,15. Şi, ca dovadă, acei studenţi sunt foarte buni. Cât despre acel scandal, el s-a încheiat cu «fapta există, dar nu am identificat făptuitorii». Nici nu m-a interesat în mod special, dar coada acestuia o avem şi astăzi pentru că tot mai apare câte un italian cu care ne judecăm, deşi am câştigat toate procesele. Şi acum avem doi italieni care ne-au dat în judecată să le recunoaştem diplomele că le-au fost anulate abuziv de către Senatul universităţii. Acel lucru ne-a afectat ca imagine. Între timp însă lucrurile s-au îndreptat. Ne uităm care este gradul de promovare la seriile în limba franceză şi engleză. Principiul este că se intră pe baza selecţiei de dosare, dar nu înseamnă că cei care au intrat şi termină. Dacă vă uitaţi, rata de promovare la aceste serii este mult mai mică decât la cele în limbă română, iar asta arată, de fapt, că trec cei care învaţă.

Rep.: Trebuie să recunoaşteţi că, până la un anumit punct, poate să fie mai tentant pentru un student care provine dintr-un spaţiu unde este foarte testat pentru admiterea într-o facultate să vină aici, să intre pe baza dosarului şi să spere că va reuşi să promoveze.

Vasile Astărăstoae: Dar admiterea pe bază de dosar se practică în toată Uniunea Europeană la marile facultăţi, şi în America este numai admitere pe dosar. Da, este tentant pentru el, dar vreau să vă spun că atunci când plăteşti 5.000 de euro pentru studenţii buni, şi exigenţele pentru universitate cresc. Pentru că taxa este una medie. Ar putea în Franţa să stea să studieze cu 350 de euro pe an, asta e taxa de acolo sau ar putea să meargă la Viena cu 3.000 de euro.

Rep.: Au existat la un moment dat mai multe discuţii cu privire la preluarea unor spitale de către UMF Iaşi, printre care şi Spitalul ”Sf. Spiridon”. Se va concretiza?

Vasile Astărăstoae: Există ordonanţa care permite acest lucru, după care trebuie să fie hotărârea de Guvern. În acest stadiu, de fiecare dată ministrul spune da, da, da, după care se mai întâmplă o chestiune, arde în altă parte, şi tot o amână. Acum recunosc că având mai mult timp liber voi sta mai mult pe ministrul actual şi pe următorul, pentru că acesta este viitorul. Dar dacă o luăm aşa nici noi nu avem această presiune de preluare a spitalelor. Ne vom implica mai mult în construcţia Spitalului Regional de Urgenţă care va fi bază de învăţământ. Discuţiile au fost foarte clare că universitatea va administra acel spital, chestiunea este că ea trebuie să fie şi trecută în protocol. Deocamdată să îl începem şi să îl construim. De aceea presiunea nu mai este la fel de mare pentru că un spital regional care este în administrarea universităţii acoperă de fapt toate nevoile şi de asistenţă medicală performantă şi de bază de pregătire, dar şi de administrare performantă. Dacă faci un calcul pe cost-eficienţă economică vezi că România e pe locuri foarte bune când vorbim de lucrurile pe care le facem cu bugetul pe care îl avem. Dar la siguranţa pacientului avem probleme mari şi problema care este vitală, dar pe care nimeni nu o mai ia în calcul, ci se vorbeşte doar din când în când despre ea, este cea a personalului calificat, problema medicilor. În afară de Irlanda, nu mai există un asemenea exod al medicilor nicăieri în lume. Pentru că procentul de migraţie, dacă îl iei pe profesii, este cel mai mare în cazul doctorilor şi depăşeşte orice cotă de avarii. O migraţie de 10% în fiecare an, când tu poţi să produci doar 6% din numărul de medici, este un lucru care este inacceptabil şi din păcate nu vrea să ia nicio măsură.

Rep.: Se poate argumenta faptul că se pierd banii investiţi de universităţi în medicii tineri care vor să plece în străinătate şi să nu se mai întoarcă?

Vasile Astărăstoae: Da. Am făcut un calcul până anul trecut, nu am mai calculat de atunci. Prin migraţia celor 24.000 de medici, din anul 1989 şi până acum, 17.000 fiiind de când am intrat în UE, România a pierdut 3,5 miliarde de euro numai cu cheltuielile strict educaţionale - înţelegând aici şcoala primară, liceul, facultatea şi rezidenţiatul. Am ridicat problema asta inclusiv la comisarii europeni, cei doi pe care i-am prins pe mandatul meu, şi le-am spus că nu este normal ca o ţară să îţi rezolve problemele de sănătate, pentru că ei au situaţia aceasta cu privire la personalul calificat şi atunci nu pot să acopere. În Franţa s-a greşit «numerus clausus» şi a apărut o problemă foarte mare şi îşi rezolvă problema tocmai luând de la cei săraci. Pleacă medici din Franţa în Anglia sau America, din America pleacă în Africa de Sud, de acolo pleacă în Emirate sau Australia, dar chestiunea că locul lor e acoperit de medici care pleacă cel mai mult din România şi apoi pe locul al doilea Bulgaria. Polonia a avut o astfel de problemă, dar a rezolvat-o în trei ani şi uitaţi-vă că migraţia medicilor polonezi e foarte redusă. Au luat măsuri inter-ministeriale în aşa fel încât acum Polonia are o migraţie normală de 1 - 1,5% din medici.

Rep.: Despre ce măsuri vorbim, în afara creşterilor salariale care cred că este cea mai evidentă?

Vasile Astărăstoae: Noi ne-am propus o serie de modificări. Avem şase studii realizate cu privire la motivele pentru care pleacă medicii, printre care şi unul calitativ făcut şi într-un proiect al universităţii în Marea Britanie, în Franţa, Austria şi Germania. Pe primul loc este realizarea carierei profesionale. Prin carieră înţelegând şi poziţia medicului în societate. Şi atunci, pentru acest lucru este foarte clar că nu mai schimbi legile de la o zi la alta, ci dai o lege foarte clară. Eu când eram tânăr ştiam ce am de făcut. Ştiam că mă duc la ţară, mi-am făcut planul că vin în centrul universitar dând concurs şi când au apărut posturile am venit aici. Astăzi, la noi vine o lege, mâine alta. Al doilea lucru care ţine strict de profesie - în nicio ţară din UE medicul nu este funcţionar public, nici echivalat. La noi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decretat că este. Franţa a fost ultima ţară care a susţinut asta până în 1992, când au renuţat. Asta iarăşi îţi blochează evoluţia profesională. Pe locul al doilea este frica de malpraxis. Legislaţia noastră face ca un asemenea proces de malpraxis să pună în conflict medicul cu pacientul într-un interval foarte lung de timp, doi ani şi jumătate, trei ani de zile, că aşa este legislaţia. În ţările din UE şi în America s-a introdus procedura amiabilă, societatea de asigurări discută cu pacientul, vede despre ce este vorba şi scoate medicul din ecuaţie. Gândiţi-vă, un medic care este chemat la proces patru ani de zile, ce performanţă mai realizează el când stă şi se gândeşte doar la proces? Iar al treilea motiv pentru care se pleacă este venitul. Să înţelegem, salariul nu poate să crească. Dar veniturile ar putea să crească. Când am propus practică privată în spitalul public, lucru care se întâmplă în Germania, în Franţa, în Belgia sau Olanda, la început a fost primită că Astărăstoae vrea să legalizeze şpaga. Ori plăţile informale există, ele sunt plăţi informale, nu este niciun fel de şpagă. Este exact diferenţa pe care statul nu o acordă şi pe care pacientul poate să o facă. Introduci practică privată în spaţiul public şi acei pacienţi care pot să îşi permită acest lucru se vor duce pe practică privată, iar ceilalţi vor fi trataţi normal, dar medicul se va simţi altfel şi va avea grijă. Pentru că acum asistăm la o zonă gri. De ce dă pacientul plata informală? Să fie văzut de medicul respectiv şi în al doilea rând să îi acorde atenţie. El ştie că medicii sunt foarte puţini şi dintr-o dată medicul devine cel care este stăpânul destinului. Şi adesea pacienţii supralicitează. Pacientul, dacă l-ai refuzat, spune că medicul şi-a făcut plinul, pe mine nu mă mai ia, sunt condamnat. Se introduce lucrul legal care spune că acel pacient care vrea să fie văzut de medicul X acolo, în afara orelor de program, dar vrea să beneficieze de spitalul în care este acel medic acolo poate să fie programat peste o săptămână, două. Dacă vrea să fie văzut imediat acolo de către profesorul X, atunci trece pe practică privată pentru consultaţie sau alt act. Nu înseamnă că trebuie să fie pe practică privată. Medicul respectiv câştigă pe munca lui şi spitalul câştigă pentru că ia o cotă că a pus la dispoziţie spaţiul, din acel onorariu, deci are nişte venituri suplimentare pe care casa altfel nu i le-ar deconta. În al doilea rând, are medicul la dispoziţie un interval de timp mai mare pentru că altfel medicul se duce în practica privată propriu-zisă. Vede repede-repede pacienţii, la ora 13.30 şi-a pus halatul şi aleargă că are planificaţi pacienţi în cabinetul privat şi sistemul clachează pentru că principala sa problemă nu e subfinanţarea, ci problema personalului calificat, a medicilor.

Rep.: V-aţi pus problema recent să renunţaţi şi la funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România?

Vasile Astărăstoae: Nu o dată, de mai multe ori. Nu sunt chiar insensibil. Duc toate atacurile, dar nu-mi sunt insensibile, mai ales dacă uneori le percep a fi nedrepte. Dacă nu aveam din nou bătălia pentru aceste revendicări ale medicilor, şi anume practica privată în spitalul public, medicul să nu fie funcţionar public, legea malpraxisului, îmi dădeam mai demult demisia. Repet, este un consum mare de nervi şi eu acum sunt perceput de lume nu pe ceea ce am făcut în cariera mea profesională, ci prin titluri. Asta e în România: ai o funcţie, înseamnă că pe funcţia asta te-a creat. Or eu nu am fost creat pe funcţia asta, am realizări în domeniul meu şi în bioetică. E o problemă dificilă aici, oricum mandatul meu se termină în acest an. Problema este, într-adevăr, tot aşa de a pune în balanţă. E dificil de spus, mi-am pus din nou problema, mi-o pun şi acum.

Rep.: Există o dezbatere acum în societate cu privire la plângerile în cazurile de malpraxis şi de faptul că puţine dintre acestea se soluţionează la nivelul Colegiului şi ajung în instanţă. Este o problemă de legislaţie care le-ar fi favorabilă medicilor sau sunt foarte multe plângeri neîntemeiate?

Vasile Astărăstoae: Aici eu m-am ocupat de malpraxis, am scris despre el, deci îl ştiu ca pe buzunar. În primul rând, lumea face o confuzie. Malpraxisul, potrivit legislaţiei româneşti, nu este de competenţa Colegiului Medicilor. Acesta rezolvă problema disciplinară, răspunderea disciplinară. Acesta înseamnă răspundere civilă care trimite la lege şi în unele cazuri, când este culpă gravă, apare răspunderea penală. Oamenii vin la colegiu şi bineînţeles că sunt plângeri neîntemeiate foarte multe, sunt cele întemeiate care nu sunt de competenţa colegiului şi rămân supăraţi că dăm mustare. Legislaţia românească este însă atât de stufoasă pentru că au introdus comisiile de malraxpis pe lângă direcţiile sanitare şi mai sunt cele ale Ministerului Sănătăţii, care rezolvă cică cazurile acestea. E o pierdere de timp. În primul rând experţii sunt foarte scumpi, ei sunt plătiţi de cei care fac reclamaţii. Deci de la început o serie de pacienţi sunt excluşi pentru că nu-şi permit să plătească expertul şi atunci cazul se clasează, ceea ce nu este cazul la colegiu. După care îi dă o hârtie pe care spune că este malprapxis. Pentru pacient, hârtia aceea nu are nicio valoare decât ulterior, în proces, când poate să arate că comisia de malpraxis i-a dat dreptate, dar celălalt se apăra, îşi ia un expert parte care desfiinţează decizia comisiei de malpraxis a DSP - pentru că expertul parte pe care şi-l ia, pe care îl plăteşte, se uită cu atenţie pe dosar, pe când expertul, chiar dacă e plătit de DSP, face o activitate formală şi spune că este sau nu este. De aceea legislaţia de pe malpraxis trebuie să fie schimbată pentru că este atât în defavoarea pacientului, cât şi a medicului. A pacientului pentru că aşteaptă ani de zile, mă refer la cei care au dreptate, pentru că nu se poate să existe o profesie în care totul să fie perfect, oricine greşeşte, iar recomandarea Consiliului Europei spune «protejaţi pacientul, nu blamaţi medicul, acoperiţi prejudiciul». Este defavorabilă pentru medici care sunt obligaţi prin lege să îşi facă poliţă de malpraxis pe care societăţile de asigurări nu o plătesc. Am făcut un calcul şi nu mi-a fost infirmat de acestea. Ele au plătit doar 1,6 la sută din banii colectaţi, în condiţiile în care au fost la cazul Ciomu milioane, la maternitatea Bacău milioane, la maternitatea Giuleşti la fel. Nu le-au plătit societăţile de asigurări, alea vor fi plătite de medic din cât are, apoi spitalul dacă are, apoi primăria dacă are şi aşa îţi distrugi sistemul sanitar pentru că în loc să utilizezi banii puţini într-un caz, îi trimiţi dincolo.