INTERVIU - Nicolae Bănicioiu: Banii din Sănătate sunt cheltuiţi unde nu trebuie, pacienţii sunt păcăliţi
Ministrul Sănătăţii susţine, în interviul acordat MEDIAFAX, că în sistem se face risipă, banii nu sunt cheltuiţi unde trebuie, de aici şi "repercusiunile nefaste", sunt probleme de la ambulatoriu până la internare, iar pacientul este păcălit şi lăsat să aştepte ore în şir până ajunge la specialist.
Nicolae Bănicioiu, care a preluat de trei săptămâni portofoliul Sănătăţii, arată, în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, că cea mai mare problemă a sistemului sanitar este aceea că nu s-a reuşit nici măcar cheltuirea eficientă a banilor existenţi. Ministrul susţine că niciodată nu au fost suficient de mulţi bani pentru sănătate, dar problemele din sistem apar pentru că şi ceea ce există este cheltuit pe ce nu trebuie.
Ministrul Sănătăţii mai spune că sunt foarte multe probleme în sistemul sanitar, de la ambulatoriu până la internare, pacienţii sunt lăsaţi să aştepte ore în şir sau zile la rând până să ajungă la specialistul de care au nevoie, în spitale nu se păstrează curăţenia, nu se face niciun efort pentru asta şi nu există o sală de aşteptare decentă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro