Investitorii au mai scuturat din temerile legate de tarifele lui Trump şi au recăpătat încredere: Toate bursele sunt pe creştere, revenind de la scăderile abrupte de luni. La Bucureşti, indicele BET a urcat cu 2,85%
Acţiunile europene au crescut, urmând pieţele asiatice, într-o redresare parţială după trei zile de scăderi accentuate pe pieţele bursiere.
Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a crescut cu 2,3% până la începutul după-amiezii. FTSE 100 a înregistrat un avans de 2,5%, iar Dax-ul german a crescut cu 2,1%.
La BVB, investitorii au recăpătat încredere şi indicele BET este pe plus, cu 2,85%.
Contractele futures care urmăresc indicii S&P 500 şi Nasdaq Composite au crescut cu 2,3%, respectiv 2,2%. Cei doi indici au închis aproape pe zero luni, după scăderi abrupte săptămâna trecută, ca urmare a anunţului lui Trump privind o „zi a eliberării”, ce a introdus noi tarife vamale extinse.
Pe pieţele asiatice, indicele japonez Topix a închis în creştere cu 6,3%, după ce Tokyo şi Washington au convenit să poarte discuţii comerciale. Indicele CSI 300 din China continentală a crescut cu 1,7%, iar indicele Nifty 50 din India a urcat tot cu 1,7%. Indicele Hang Seng din Hong Kong a înregistrat o creştere de 1,5%.
Pe pieţele valutare, dolarul american a scăzut cu 0,2% faţă de un coş de valute ale principalilor parteneri comerciali.
Lira sterlină a crescut cu 0,5%, ajungând la 1,28 dolari, iar euro a urcat cu 0,3%, până la 1,09 dolari.
Monedele de refugiu, inclusiv francul elveţian şi yenul japonez, s-au apreciat, de asemenea, faţă de dolar. Preţul aurului a crescut cu 1,1%, ajungând la 3.015 dolari pe uncie, după ce scăzuse de la 3.133 dolari la închiderea de miercuri.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro