Investitorii care au pariat pe cafea şi minereu de fier au câştigat sume uriaşe în ultimul an

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 23 octombrie 2014 141 afişări

Cafeaua şi minereul de fier au adus cele mai mari câştiguri investitorilor în ultimul an, de 40%-80%, pentru cei care au pariat corect pe aceste mărfuri. Pentru perioada următoare, specialiştii Tradeville văd ca oportune pariurile pe aprecierea mărfurilor agricole şi cele pe deprecierea cuprului, aurului şi petrolului.

Investitorii care au pariat pe cafea şi minereu de fier au câştigat sume uriaşe în ultimul an

Cafeaua şi minereul de fier au adus cele mai mari câştiguri investitorilor în ultimul an, de 40%-80%, pentru cei care au pariat corect pe aceste mărfuri. Pentru perioada următoare, specialiştii Tradeville văd ca oportune pariurile pe aprecierea mărfurilor agricole şi cele pe deprecierea cuprului, aurului şi petrolului.

În opinia analiştilor casei de brokeraj Tradeville, de la începutul anului şi până în prezent, cea mai mare apreciere a avut-o cafeaua, cu peste 80%. Explozia cotaţiilor a fost alimentată de o producţie cu mult sub aşteptări din partea Braziliei, cel mai mare exportator mondial de cafea. Astfel, pariurile long (pe apreciere) pe cafea ar fi adus câştiguri impresionante.

“La polul opus, cea mai mare depreciere dintre mărfuri a fost înregistrată de minereul de fier, pentru care cotaţiile au scăzut cu 40%, prăbuşirea venind în principal pe filiera alunecării suplimentare a economiei chineze”, spune Mihai Nichişoiu, analist al Tradeville. În acest caz, pariurile short (pe depreciere) pe minereul de fier ar fi adus câştiguri substanţiale.

Pe de altă parte, potrivit analistului de la Tradeville, în ultimele câteva luni, toate mărfurile au suferit deprecieri puternice, indiferent de caracterul utilizării acestora. Cauza principală a deprecierilor s-a referit la apropierea momentului în care Rezerva Federală va opera prima creştere a dobânzii-cheie şi la o apreciere importantă a dolarului american.

Momentul în care Rezerva Federală va deveni suficient de explicită în privinţa iminenţei primei creşteri a dobânzii-cheie va fi unul extrem de important. Până la acel moment, dolarul american ar trebui să continue să se aprecieze în mod generalizat şi impulsiv în ceea ce ar putea fi începutul celui de-al treilea val important de creştere din istorie. Pe acest fond, aurul şi-ar putea continua declinul, putând testa 1.000 dolari/uncie.

Dintre mărfurile cu utilizare industrială intensivă, cuprul este cel mai vulnerabil unei deprecieri suplimentare importante - în condiţiile în care alunecarea economiei chineze, responsabilă pentru aproape jumătate din consumul mondial, va continua.

În cazul petrolului, alunecarea recentă a cotaţiilor are mică legatură cu Rusia. Motivaţia s-a referit mai degrabă la valul de cifre macro care au surprins negativ aşteptările în cele mai importante economii globale - şi, de asemenea, la o apreciere importantă a dolarului american. “În opinia noastră, performanţa economiilor globale va rămâne mediocră, iar dolarul american va continua să se aprecieze - aşadar, cotaţiile petrolului ar trebui să rămână sub presiunea deprecierii pe termen mediu”, menţionează Mihai Nichişoiu.

Mărfurile agricole, în schimb, pot avea cele mai mari aprecieri, în condiţiile în care factorii specifici responsabili pentru deprecieri în 2014 par deja integraţi în cotaţii. În cazul mărfurilor agricole, specialistul casei de brokeraj Tradeville recomandă pariurile long.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cafea,
investitori,
marfuri,
Tradeville
/actualitate/investitorii-care-au-pariat-pe-cafea-si-minereu-de-fier-au-castigat-sume-uriase-in-ultimul-an-13447292
13447292
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.