Iohannis: Femeile se află în avangarda eforturilor de a construi un viitor mai sustenabil

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 01 martie 2023 19 afişări

Susţinerea femeilor pentru a se implica în viaţa publică şi profesională trebuie să fie permanentă, spune Klaus Iohannis, în deschiderea evenimentului „Femei în sustenabilitate”: „În România şi în lume femeile se află în avangarda eforturilor de a construi un viitor mai sustenabil”.

Iohannis: Femeile se află în avangarda eforturilor de a construi un viitor mai sustenabil

„Aveţi o contribuţie majoră în ceea ce priveşte punerea pe agenda publică a unor teme esenţiale pentru prezentul şi viitorul nostru: mă refer la schimbările climatice şi la tranziţia energetică. Fie că activaţi în sectorul public, în cel asociativ, financiar ori în cel de business, în educaţie sau cercetare, mare parte din eforturile pentru asigurarea sustenabilităţii în România vi se datorează dumneavoastră. Resursele naturale sunt limitate şi trebuie protejate, este un adevăr pe care trebuie să-l conştientizăm cu toţii. Şi tocmai de aceea, preocuparea şi acţiunile dumneavoastră pentru o dezvoltare durabilă, care să nu ne pună în pericol viitorul, sunt atât de importante. Vă mulţumesc pentru eforturile de a promova sustenabilitatea, prin acţiuni hotărâte, care să asigure un mediu mai curat şi limitarea schimbărilor climatice. Domeniul sustenabilităţii este încă la început şi presupune multe provocări, cărora sunt convins că le veţi răspunde la cel mai înalt nivel de excelenţă. Este însă nevoie ca toţi decidenţii din zona publică şi privată, femei şi bărbaţi deopotrivă, să înţeleagă importanţa acestui domeniu, iar evenimentul de astăzi sper să fie un semnal ferm în acest sens”, spune Klaus Iohannis.

El apreciază că „susţinerea femeilor pentru a se implica în viaţa publică şi profesională trebuie să fie permanentă”.

„Aceasta este convingerea mea fermă! Iar întâlniri precum cea de astăzi reprezintă una dintre modalităţile de a contribui la încurajarea doamnelor pentru a-şi continua şi dezvolta carierele, inclusiv, sau în special, în domenii vitale pentru viitorul nostru. Degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversităţii sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenţie la nivelul societăţii. Avem nevoie de implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în educaţia şi cercetarea pentru mediu şi climă, precum şi în economia verde, toate acestea având mize din ce în ce mai mari pentru bunăstarea noastră. Dincolo de impactul vizibil şi direct pe care îl au schimbările climatice, evident în intensificarea unor fenomene meteorologice extreme, un risc pentru România şi întreaga lume îl constituie perspectiva unei tranziţii dezordonate către o economie durabilă, cu emisii reduse de carbon. Măsurile pentru a reduce riscul unei astfel de tranziţii includ alinierea programelor de studii şi reconversie profesională cu cererea de pe piaţa muncii, precum şi pregătirea administraţiei pentru a participa la elaborarea de politici publice verzi. Formarea adecvată a resursei umane pentru a susţine tranziţia climatică este esenţială, iar în acest sens femeile pot juca un rol crucial ca mentori şi cadre didactice”, adaugă şeful statului.

El afirmă, însă, că trebuie asigurat un cadru adecvat pentru participarea femeilor la promovarea sustenabilităţii şi la tranziţia climatică.

„Acest cadru trebuie să ofere tratament egal indiferent de gen, recompensă financiară similară şi oportunităţi egale de a ocupa funcţii de conducere şi demnităţi legate de protecţia mediului, economia verde sau limitarea schimbărilor climatice. O atenţie deosebită trebuie să se îndrepte spre sprijinirea şi încurajarea tinerelor în a-şi asuma roluri active în aceste domenii, începând cu accesul la o educaţie adecvată, inclusiv în domenii tehnice şi ştiinţifice, importante pentru tranziţia verde. Evaluarea oportunităţilor şi a mecanismelor care pot oferi femeilor posibilitatea de a contribui la procesul decizional legat de sustenabilitate şi, în special, de schimbări climatice este fundamentală pentru a atinge obiectivul egalităţii de gen şi un viitor bazat pe dezvoltare durabilă. Fiind un domeniu relativ nou, în expansiune, mai avem de identificat cele mai bune mecanisme prin care poate fi sprijinită implicarea femeilor în domeniul sustenabilităţii din România. Evenimentul pe care îl găzduim astăzi, la Palatul Cotroceni, include sesiuni de prezentări şi dezbateri care vor contribui la identificarea acestor mecanisme. Tot acest proces de a găsi şi implementa cele mai bune modalităţi de a susţine femeile în sustenabilitate este unul laborios, care necesită dialog, schimb de bune practici şi efort conjugat care transcende barierele naţionale. În acest sens, salut participarea la acest eveniment a unor invitaţi care pot oferi o perspectivă internaţională. În România şi în lume femeile se află în avangarda eforturilor de a construi un viitor mai sustenabil”, încheie Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iohannis,
femei,
sustenabilitate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.