Am mai scris în cîteva rînduri despre manifestarea unuia dintre cele mai grave fenomene postdecembriste:

Micşorarea drastică a forţei întruchipate de Opoziţie şi de Presă.

Prin formarea Coaliţiei PSD-PNL-UDMR-Minorităţi, condusă de Klaus Iohannis şi sprijinită de Sistemul instituţiilor de forţă, România se confruntă cu cea mai puternică Putere (să-mi fie iertată formularea) din istoria postdecembristă. Această nemaipomenită putere a Puterii, amintind-o pe cea din ţările cu partide unice, izvorăşte şi din slăbiciunea forţelor care ar trebui să se opună Puterii, care ar trebui s-o critice, să n-o lase să facă prostii.

Opoziţia e întruchipată de USR şi AUR, două formaţiuni care se exclud reciproc. AUR e ţinta unei campanii de agitaţie şi propagandă născută din subteranele de la Cotroceni pentru a-l prezenta ca un partid nefrecventabil. USR nu şi-a revenit după şocul căderii de la Guvernare. Partidul lui Dacian Cioloş a rămas închis cu zăvorul pe dinăuntru în bula de pe Internet.

Presa independentă, presa care trage de mînecă, se rezumă la cîteva site-uri şi acelea abil manipulate astfel încă să evite atacurile eficiente.

Presa Puterii e însă zdrobitoare.

TVR şi RRA acţionează în Coaliţie pentru susţinerea regimului Iohannis, urmînd poziţia adoptată de cele două partide care au luat în primire instituţiile publice de presă:

PNL (TVR) şi PSD (RRA).

Trusturile de presă mogulizate – Digi 24 şi Antena 3 – pînă mai ieri despărţite prin adversităţile dintre PNL şi PSD şi-au dat mîna după 25 noiembrie 2021 şi, de atunci, alcătuiesc un cartel pus în slujba lui Klaus Iohannis.

Pentru că, indiscutabil, atît în plan politic, cît şi în plan mediatic, coaliţiile PNL-PSD şi respectiv Digi 24 – Antena 3 sînt supuse lui Klaus Iohannis.

Inutil să trec aici în revistă semnele evidente, stridente chiar, ale Coaliţiei mediatice supuse lui Klaus Iohannis. E suficient să amintesc violenta campanie dusă de cartelul proprezidenţial împotriva celor care nu se vaccinează, eludarea stînjenitoare a chestiunii întruchipate de Plagiatul lui Nicolae Ciucă şi, mai ales, cîntarea permanentă a politicii externe duse de Klaus Iohannis.

E un adevăr de tăria unei axiome că faimoasa criză ucraineană ţine de jocurile geopolitice ale Rusiei şi Americii. Într-o revenire spectaculoasă la atmosfera Războiului Rece de odinioară, cele două puteri folosesc Ucraina (cum s-a întîmplat de atîtea ori în istorie cu ţările marionetă) pentru a-şi satisface orgoliile de mari puteri şi, mai ales, pentru a-şi fura reciproc din sferele de influenţă de pînă acum.

Ca şi pe vremea Războiului Rece, e vorba de un joc de şah, desfăşurat în diferite zone de pe glob ( acum se petrece în Est), în care nu se dă şah, dar cu grija de a nu da şah mat.

În cadrul acestui joc de şah planetar, fiecare dintre cei doi adversari îşi arată muşchii în faţa întregii planete.

Rusia se întrece în manevre militare la graniţele Ucrainei cerînd în scris de la SUA garanţia că ţara lui Zelensky nu va fi admisă în NATO, deşi ştie că asta e o imposibilitate pentru America. Pe şest, America e gata în orice moment să semneze un angajament că NATO nu se va extinde, dar în public, în faţa pămîntenilor, n-o poate face.

America trimite trupe în ţările aflate în apropierea Ucrainei. Tot pentru a-şi arăta muşchii.

E un adevăr cu valoare de axiomă că în nici o clipă la Moscova nu s-a pus problema unei invadări a unei ţări membre NATO, inclusiv a României. Nu e sigur nici dacă va invada Ucraina (ar fi prea costisitor, nu din punctul de vedere al sancţiunilor, ci din cel al administrării unui teritoriu cucerit), d-apoi România. Rusia ştie că un atac îndreptat împotriva unei ţări membri NATO înseamnă activarea articolului 5. Şi cum să atace Rusia România, membră NATO, cînd o clipă nu s-a pus problema unei invadări a Republicii Moldova, ţară fostă sovietică şi ţară care nu e membră NATO. Şi apoi, după invazie, ce să facă pînă la urmă cu România? Ar trebui să ne achite facturile la energie, să ne dea gaz pe gratis şi să-i asigure lui Klaus Iohannis motorina pentru Mercedesul în care-şi transportă Înaltul Fund.

Şi cu toate acestea, maşinăria mediatică a regimului Iohannis întreţine de ceva timp o atmosferă naţională isterică:

Vin Ruşii!

După strigătul Vin Ruşii! urmează precizarea:

Da, dar NATO e pregătită să ne apere. Drept pentru care în România vor veni trupe americane şi, mai nou, trupe franceze.

Acesta e narativul dezvoltat de dimineaţă pînă seara de Cartelul propagandistic al Puterii: TVR, RRA, Digi 24, Antena 3.

RRA, de exemplu, l-a invitat la Apel matinal din dimineaţa lui 25 ianuarie 2022 pe Radu Tudor de la Antena 3 pentru a delira despre cum vin Ruşii şi cum ne va salva de invazie Secretarul adjunct NATO, Mircea Geoană. Seara, Antena 3 a isterizat o ţară întreagă cu un fake news despre chemarea românilor sub arme

În toate ţările Uniunii Europene propaganda Puterii în chestiunea Crizei numite Ucraina e nuanţată sau chiar contrazisă în plan politic de Opoziţie şi, în plan mediatic, de presa independentă.

Cum aşa ceva e greu de observat în România dominată de ceea ce era pentru Carol al II-lea Partidul Naţiunii, atmosfera din spaţiul public e cea de pericol iminent de invazie rusească.

Evident, se pune întrebarea:

Ce interes are Klaus Iohannis să impună o astfel de atmosferă?

O întrebare cu atît mai importantă cu cît e limpede oricui că în actuala Criză dintre SUA şi Rusia, România şi-a asumat rolul de maidanez provocator la adresa Rusiei.

Nimeni nu spune că România trebuia să iasă din frontul unit al Occidentului în faţa Rusiei.

Dar, în timp ce alte ţări din UE şi din NATO (Germania, Franţa, Ungaria, Croaţia) depun eforturi stăruitoare pentru descaladare, pentru menţinerea păcii, România lui Klaus Iohannis depune eforturi pentru a fi război.

Tradiţia de aur a politicii externe româneşti a fost de a lupta pentru pace, pentru rezolvarea conflictelor pe calea dialogului.

Acestei tradiţii cu care ne mîndrim i-a pus capăt Klaus Iohannis.

Prin iniţitivele sale tembele, precum cea de a cere miniştrilor Afacerilor Externe din UE să ţină o şedinţă la Kiev, pentru a face sîc Moscovei, România contribuie la creşterea tensiunii, la escaladare.

Răspunsul la întrebarea cu interesul trimite la o veche şmecherie a tuturor celor care se confruntă cu probleme interne grave.

Nimic nu acoperă problemele interne grave decît crearea artificială a atmosferei de pericol.

De la acţiunea duşmanului de clasă pînă la invazia ruşilor nu e decît un pas.

Un pas pe care l-a făcut Klaus Iohannis.

Sloganul Vin Ruşii! impus atît partidelor care alcătuiesc la ora actuală un fel de Partid al Naţiunii, cît şi Cartelului de presă al Puterii, e piesa principală în efortul lui Klaus Iohannis de a abate atenţia de la eşecul catastrofal al ultimei sale iniţiative:

Formarea Coaliţiei PNL-PSD.

E limpede că această Coaliţie nu funcţionează. S-au împlinit două luni de cînd ea se află la guvernare şi pînă acum, în afara ridicolelor păruieli electorale dintre PNL şi PSD, această Coaliţie n-a produs nimic.

Formarea acestei Coaliţii a pus la îndoială echilibrul Putere-Opoziţie, vital pentru orice democraţie.

Ni s-a spus că merită asta cîtă vreme România are nevoie de o Putere capabilă să facă reformele cerute de interesul naţional.

Dacă actuala Coaliţie ar fi făcut ceva pînă acum sau, măcar dacă ar da semne că ar fi pregătită să facă, tulburarea echilibrului ar fi fost justificată.

Numai că actuala Coaliţie nu numai că n-a făcut nici o reformă, dar mai mult a provocat o scădere a nivelului de trai al românilor.

În nici una dintre marile probleme cu care se confruntă azi românii nu există o minimă unitate în cadrul Coaliţiei:

Nici în chestiunea facturilor la Energie, nici în chestiunea Certificatului verde, nici în chestiunea dezastrului din Poliţie, nici în chestiunea colectării pentru Buget.

Nu cred că Klaus Iohannis e atît de dus cu pluta încît să nu-şi dea seama că ultima sa iniţiativă e un eşec de proporţii şi că singura soluţie ar fi alegerile anticipate, singurul moment menit a pune capăt ambiguităţii de pe scena politică.

Mai mult ca sigur îşi dă seama şi de aceea a apelat la crearea atmosferei isterice de pericol extern:

Vin Ruşii!

Repet:

Ruşii nu ne au la inimă, şi nu de ieri, de azi, ci de decenii. Dacă ar putea ne-ar cuceri, cum au făcut-o în 1944. Numai că acum nici prin gînd nu le trece să ne atace, să ne invadeze, să ne cucerească.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro