Isărescu, BNR: În cazul în care corecţia şi consolidarea fiscală ajung pe mâinile pieţelor, dispare controlul, costul se duce pe curs, rezerva va fi afectată, dispare lichiditatea şi cresc dobânzile. Problema României este mult mai serioasă din punct de vedere fiscal decât se discută
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susţine că banca centrală este angajată în sprijinirea unui program al guvernului de ajustare fiscală şi de consolidare, iar în momentul în care se vor concretiza măsurile le va putea explica.
♦ Privilegiile fiscale sunt cu un scop bine ţintit, dar pentru un an, doi ani, trei ani, cinci ani. Când depăşeşti 10-15 ani nu mai sunt privilegii, devin rente care distorsionează piaţa şi creează probleme şi în ceea ce priveşte solidaritatea şi coeziunea.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susţine că banca centrală este angajată în sprijinirea unui program al guvernului de ajustare fiscală şi de consolidare, iar în momentul în care se vor concretiza măsurile le va putea explica. Pe de altă parte, Mugur Isărescu a subliniat că dacă nu se iau măsuri de ajustare fiscală şi consolidare fiscală, acestea vor fi făcute de pieţe şi corecţia prin mecanisme de piaţă este mult mai greu de controlat.
„În cazul în care corecţia fiscală şi consolidarea fiscală nu ating nivelurile care sunt percepute a fi necesare de către instituţiile cu care lucrăm, o bună parte din corecţie se va face de către pieţe. La riscul de ţară suntem cotaţi încă sus de tot. Când corecţia se face prin mecanisme de piaţă este mult mai greu de controlat. Se duce pe curs, nu o să mai intre prea mulţi bani în România. Noi dacă avem acum o rezervă extraordinară, chiar dacă protejăm presiunile pe curs, dispare lichiditatea din piaţă şi cresc dobânzile. Depinde de cum se va face această corecţie fiscală. S-ar putea să asistăm, fără ca noi să mişcăm câtuşi de puţin rata de politică monetară, la o creştere a dobânzilor din piaţă, dacă nu vom avea tăria să facem ajustare şi consolidare fiscală cu instrumentele pe care le avem la dispoziţie. Nici nu mai apucăm să ne ducem la un acord cu FMI“, a mai adăugat Mugur Isărescu.
Din punctul de vedere al privilegiilor fiscale, Mugur Isărescu a adăugat faptul că acestea sunt cu un scop bine ţintit, dar pentru 1 an, 2 ani, 3 ani sau 5 ani, iar în momentul în care se depăşesc 10-15 ani, privilegiile devin rente care distorsionează piaţa şi creează probleme şi în ceea ce priveşte solidaritatea şi coeziunea.
„Privilegiile fiscale sunt cu un scop bine ţintit, dar pentru 1 an, doi, trei , cinci. Când depăşeşti 10-15 ani nu mai sunt privilegii, devin rente care distorsionează piaţă şi creează probleme şi în ceea ce priveşte solidaritatea şi coeziunea. Acum înţeleg că unii vor rente viagere, nu merge. Nu trebuie să împovărăm prea mult, dar treptat, treptat trebuie să renunţăm a privilegiile fiscale, dar se negociază greu pentru că fiecare are electoratul său.“
Guvernatorul BNR a mai explicat şi faptul că instituţiile statului, pentru a funcţiona, nu trebuie răscolite cu reforme.
„Problema României este mult mai serioasă din punct de vedere fiscal decât se discută. Vrem o ţară ca afară, servicii publice de calitate, autostrăzi, şcoli de calitate, spitale şi sănătate de calitate, iar dacă aduni aceste cerinţe ajungi la 40-50% din PIB. Când eram premier, stăteam la masă tot într-un Guvern de coaliţie şi cererile acestea se ridicau la 40% din PIB şi trebuia să rezolv problema prin acoperirea acestor cerinţe cu venituri de 32% din PIB. Acum sunt cerinţe care ajung la peste 40% şi vrem să acoperim cu venituri de 27% din PIB. Treabă grea. De aceea sprijinim Guvernul să găsească soluţii. Este decizia Guvernului.“
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro