Italia a făcut un prim pas către reforma constituţională: Senatul va avea atribuţii restrânse
Senatul italian a adoptat vineri în primă lectură un important proiect de reforme constituţionale care prevede, între altele, o reducere substanţială a propriului rol, cu scopul de a simplifica viaţa politică în Italia şi de a favoriza reluarea economică.
Potrivit proiectului de reformă, Senatul nu va mai vota învestirea Guvernului şi nu se va mai ocupa de legiferare în domenii rezervate Camerei Deputaţilor, care devine astfel camera principală a Parlamentului.
Până în prezent, în sistemul italian "perfect bicameral', cele două camere aveau ponderi identice, votau învestirea Guvernului şi toate legile, încetinind astfel adoptarea unor măsuri importante, inclusiv pentru relansarea unei economiii care a replonjat în recesiune în al doilea trimestru al acestui an.
La ora actuală, Senatul este alcătuit din 315 senatori aleşi, cărora li se adaugă senatorii pe viaţă, numiţi de preşedintele Republicii.
Odată ce reforma va fi adoptată, Senatul va fi format din 100 de senatori, dintre care 95 vor fi numiţi de cele 20 de regiuni italiene, în timp ce ultimii cinci vor fi numiţi de preşedintele Republicii.
Pentru ca această reformă constituţională să poată intra în vigoare, ea trebuie să fie adoptată în aceiaşi termeni de două ori de fiecare cameră în cel mult trei luni între fiecare vot, după care va fi supusă unui referendum.
Prin urmare, întregul proces ar urma să dureze aproximativ doi ani.
"Este doar un prim pas, pentru că munca ce ne aşteaptă este lungă şi delicată, dar este un pas fundamental", s-a felicitat ministrul pentru Reforme, Maria Elena Boschi, la finalul votului în Senat.
Senatul în noua versiune va putea legifera în domeniul constituţional, va ratifica tratate internaţionale şi se va pronunţa în anumite legi electorale, sau în domeniile familiei şi sănătăţii, în timp ce restul va ţine de competenţa Camerei Deputaţilor.
Reforma mai prevede abolirea unor provincii şi a unui organ constituţional, Consiliul Naţional al Economiei şi Muncii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro