Discursul lui Vladimir Putin în care anunţă invazia Ucrainei este halucinant. Este discursul unui criminal care-şi justifică crima râzând de judecătorii lui. Putin nu contestă doar existenţa Ucrainei, ca stat, ci şi existenţa poporului ucrainean. Ucraina este un stat tânăr, dat poporul ucrainean are cel puţin 1.000 de ani. Da, şi ruşii şi ucrainenii şi bieloruşii provind din acelaşi trunchi al slavilor estici. Dar s-au format, de lungul istoriei, ca popoare diferite. Există o limbă ucraineană, diferită de rusă, ceea ce arată că vorbim de două popoare diferite. Nu cum susţine Putin că ucrainenii sunt de fapt ruşi, aşa că trebuie să se închine la Moscova, nu la Kiev. Dar, când minciunile sunt atât de mari şi strigate de pe acoperişul caselor (“Nu invadăm Ucraina, Rusia nu a invadat în istoria ei nicio ţară” – purtătorul de cuvânt de la Kremlin. Sau: “Am început să ne retragem trupele” - Putin), nu are niciun sens să încerci să le demontezi.

Şocul este însă mare. Într-o epocă de pace să apară o aşa barbarie, pare de necrezut. Generaţia mea a cunoscut comunismul, dar nu şi războiul. Generaţia de după mine nu a cunoscut nici comunismul, nici războiul. Iată-l acum la graniţa României (cazul Serbiei este cu totul particular). Şi este nebunesc, cu atât mai mult cu cât nu există un motiv evident al acestui război (“casus belli”). Desigur că tensiuni adânci între NATO şI Rusia există. Dar ce ţi-a făcut Ucraina? De ce omori oameni nevionvaţi, de ce le distrugi casele şi oraşele?

Acum că răul a fost deja făcut şi nu mai este nimic de îndreptat, ce este, totuşi, de făcut?

UE şi SUA anunţă “sancţiuni fără precedent”. Dar lui Vladimir Putin nu-i pasă de ele. Puţin îi pasă unui dictator că poporul lui va avea de suferit. Puţin îi pasă că mii din soldaţii armatei sale se vor întoarce în patria lui în saci de plastic. Puţin îi pasă de milioanele de ucraineni ce vor fi obligaţi să fugă din calea războiului şi de miile sau zecile de mii care vor ajunge în cimitire, în loc de sufrageria în care, până acum o zi, îşi primeau musafirii.

Atunci?

Dacă intri în război de partea Ucrainei, vei avea un război cumplit în Europa. Nimeni nu vrea asta în Europa. Însă nici să abandonezi Ucraina nu poţi pentru că atunci Rusia va vrea şi mai mult – plecarea NATO din România, de pildă, o cerere pe care Putin a formulat-o deja şi, de ce nu, intrarea României în zona de influenţă a Rusiei. Precedentul în istorie există: în 1938 puterile europene i-au cedat lui Hitler o parte din Cehoslovacia, crezând că, astfel, setea lui de putere va fi domolită. Războiul nu a putut fi însă evitat.

Sancţiunile vor avea rolul lor şi depinde de cum vor fi percepute ele la Moscova. Pentru că Putin este stăpânul suprem la Moscova, dar oligarhii ruşi nu vor privi mulţumiţi cum averile lor ascunse în Occident vor fi îngheţaţe, cum activele lor se vor înjumătăţi din cauza embargoului sau cum iahturile lor vor fi blocate în porturile europene. Aşa că o soluţie tot de la Moscova vine. Are cineva din anturajul lui Putin curajul să-l oprească, acum? Greu de crezut. Însă situaţia se poate schimba în funcţie de cât va întinde Vladimir Putin coarda. Când în satele din Rusia vor începe să ajungă sicriele soldaţilor săi, când miliarde de dolari vor începe să se evaporeze din portofelele oligarhilor, atunci situaţia s-ar putea schimba.

România? Nu avem ce face, trebuie să mergem înainte şi să mulţumim Americii că ne-a primit în NATO, în 2004.