Îmi amintesc ce am trăit în urmă cu mulţi ani. Mergeam la Viena la nu ştiu ce reuniune ONU despre pace - erau mari baştani pe acolo, Erdogan, unii de prin Africa care-şi măcelăreau propriile popoare, ce mai, toata democraţia pământului. Avionul lui TB cu care mergeam pleca pe la şapte de dimineaţă. Pusesem ceasul să sune la patru, dar aşa cum ghinioanele se ţin scai de oameni, ori nu a sunat ori nu l-am auzit. Şi deschid ochii la ora şase. Sar din pat îngrozit, pun o mână de apă pe faţă în loc de duş, pun o camaşă pe mine, un sacou. Eram nebărbierit, arunc în sacoşă un aparat de ras cu gând să mă bărbieresc în avion - ziceam eu că nu se face să mergi la ONU nebărbierit. Nu era pe atunci moda asta cu barba. Iau un taxi din colţul străzii, bagă ăla gonetă (la şase dimineaţa traficul e bun în Bucureşti) şi la şapte şi un pic ajung în zona VIP, noroc că TB a dormit mai mult ca mine. Paşaportul ok, scanat bagajul, săru-mâna şi drum bun.

Nu s-a putut în avion cu bărbieritul, nah.

Ajungem la ONU, control de securitate. Toată lumea bine mersi, numai geanta mea, „piu-piu”.

-Deschideţi geanta, cere ofiţerul de securitate.

Deschid.

-Scoateţi ce aveti.

Scot.

Geanta, goală de data asta, din nou, piu-piu.

Se holbează ăia la geanta goală, o mai trec din nou prin filtru, o opresc pe bandă. Se uită oamenii în ecranul ăla de vezi tot ce-i în geantă, dar geanta mea, deşi goală, nu şi nu”: „piu-piu”.

Desfac ei toate buzunarele genţii – o geantă uşoară de umăr, dar cu mai multe buzunare - o răstoarnă cu fundul în sus, o scutură bine, iar geanta, din nou, „piu-piu”. Nu ştiu ce au spus exact pentru că cu mine vorbeau în engleză, dar cu geanta vorbeau în germană. M-au lăsat să trec până la urmă, pentru că nu se face să opreşti la uşă un om care apără pacea în lume.

În fine, ajung acasă şi zic, hai să spăl geanta asta, săraca, că prea a fost dată cu capul de pereţi. Şi găsesc în geantă aparatul de ras ascuns într-un colţ. Aha, deci tu erai, Vadima, care m-ai ţinut o oră la control.

Acum zic aşa: austriecii n-au găsit sursa piuitului, dar măcar au încercat. La controlul pentru VIP-uri din Otopeni n-a piuit nimic.

Ştirea de râs din ultimele săptămâni e ca un român a provocat panică pe aeroportul din Liverpool după ce porcul îngheţat pe care-l avea în valiză s-a dezgheţat şi a început să imprăştie sânge prin aeroport. Eu ştiu ca nu poţi trece de poarta de îmbarcare nici măcar cu un senviş sau cu o sticluţă cu apă. Cum a ajuns porcul în avion, atunci? În cala avionului poţi pune mâncare, ceva acolo, dar un porc?

Mi-am amintit de povestea din Viena pentru că, din câte citesc, Austria a rămas singura ţară care se opune aderării României la spaţiul Schengen. Olanda, care se opunea aderării României la spaţiul Schengen, este la 3.000 de kilometri distanţă. Dar destinaţia de cumpărături a celor din vestul ţării a ajuns Viena, nu Bucureşti. De la Oradea la Viena sunt 500 de km pe care-i faci în cinci ore şi jumătate. De la Oradea la Bucureşti sunt 591 de kilometri pe care-i faci în opt ore cu maşina. Unde te duci atunci într-o vacanţă scurtă?

Mai sunt două zile şi vom afla. Pentru oamenii care merg în vacanţă, aderarea la Schengen nu-i o mare brânză. În aeroport toţi sunt la fel: Schengen sau non-Schengen, tot trebuie să te descalţi, dacă ţi se cere. Iar pe şosea, la vama, ţi se face un control de rutină. Povestea este pentru transportatori care trebuie să aştepte cu orele în vămi.

Statisticile BNR arată că Austria este al treilea cel mai mare investitor străin în România (după repartizarea pe ţări a soldului total), cu un sold de 12,5 miliarde de euro, după Olanda şi Germania. De ce se opune Austria aderării României la Schengen când nicio raţiune, nici economică nici politică, nu o îndeamnă la asta?

Porcul din avion? O lamă de ras ascunsă într-un colţ de geantă?