Călin Georgescu a produs un seism pe scena politică românească. Un candidat venit de nicăieri fără sediu de partid, fără prezenţă în mass-media, existent doar pe Tik Tok, a reuşit un salt imposibil şi pleacă cu primele şanse pentru cea mai importantă funcţie în stat.

La cei 26 de ani ai mei – toţi trăiţi la umbra lumii libere, a democraţiei şi a capitalismului – şocul nu are margini. Pentru mine votul pentru extremism, indiferent de care parte a axei politice vorbim, este un fapt pe care greu îl pot cuprinde cu mintea, mai ales când vorbim de un vot absolut majoritar.

Eu am fost printre aceia care s-au bucurat de tot ce înseamnă democraţia cum am ştiut ca şi adolescent şi tânăr.  Am fost la proteste când a fost cazul, am votat, am fost la referendum, am strigat sau am spus orice am vrut,  am vizitat Occidentul decadent, am sperat şi mi-a fost frică de multe lucruri. Dar niciodată de faptul că n-am putea să schimbăm în bine ţara, chiar dacă mai încet decât ne-am dori.

Cum nu am ştiut să îmi explic singur ce naiba s-a întâmplat, mai ales că vorbim despre un Călin Georgescu care nu pare că  s-a bătut prea tare pentru turul 2, ci de unul care a intrat râzând în turul 2, am zis să vorbesc ca tot omul cu oamenii care votează. Am vrut să văd şi cealaltă perspectivă.

La 17:30 când presa vuia de demisiile de la vârful PSD şi PNL, am luat legătura pe Instagram cu un fost coleg  de generală, acum angajat la stat în sectorul feroviar, pe un salariu de 1.500 de euro net, votant C.G., după story-urile lui.  Am vrut să înţeleg ce vinde C.G oamenilor în materie de idei şi direcţii. De la el am aflat că Lasconi nu e bună de preşedinte, pentru că e pro LGBTQ şi că planul lui Georgescu e să dezvoltăm România cu fonduri proprii (???). Atât. Fără niciun alt detaliu, niciun plan, nicio direcţie. Un fel de : lasă că vedem noi. Dar acest „lasă că vedem noi” este cel mai periculos moment trăit în ultimii 34 de ani, pentru societate şi democraţie.

Dragoş avea mai mult de zis despre LGBTQ decât despre măsuri economice, dezvoltare şi politică externă. Dragoş se mai plângea de taxe şi impozite mult prea mari şi de combinatul siderurgic Liberty Galaţi care s-ar fi închis (???) şi cu care după spusele lui am fi avut fonduri proprii cu care să ne dezvoltăm şi să ne bazăm mai puţin pe Occident.

Vocea lui Dragoş s-a transformat în noaptea alegerilor în vocea a peste două milioane de români, care au furat tronul lui Ciolacu, i-au dat cu el în cap şi l-au aşezat pe el pe  Călin Georgescu. Două milioane de români au votat prima oară, iar apoi au spart search-ul pe Google după termeni care plutesc în jurul lui Georgescu: legionar, suveran, antisemit.

Acest cutremur politic n-a fost niciodată vina celor două milioane de „necalificaţi”. Să le pui în spate ascensiunea unui candidat filorus cu simpatii legionare unor oameni care nu ştiu – din cauza educaţiei măcelărite 35 de ani la rând – care e diferenţa dintre fascism, comunism, nazism şi alte isme înseamnă să dai dovadă de o ignoranţă fără margini.

Sper sincer că cine va coordona de aici înainte ieşirile publice ale doamnei Lasconi, dar şi oamenii politici care se vor aşeza lânga dânsa, să aibă înţelepciunea de a nu demoniza votanţii C.G. Într-o astfel de luptă, cu cât taberele sunt mai polarizate, cu atât surprizele la vot pot fi mai mari.

După turul doi, presupunând că scăpăm de pericolul pe care C.G îl poate reprezenta pentru democraţie şi societate, politicienii vor trebui să îi integreze pe cei 2,1 mil. de Dragoş în discursurile lor şi obiectivele lor.  Dacă vor fi din nou uitaţi şi  batjocoriţi, un nou Călin Georgescu poate apărea oricând.

Pentru ei nu contează cu cât creşte economia României, nici absorbţia de fonduri europene cu care ne-am tot ridicat, nici faptul că au acces la Occident, nici protecţia din partea NATO, nici capitalismul sau democraţia, ci faptul că sunt uitaţi, luaţi la mişto şi poate mai săraci din cauza majorării inegalităţii şi creşterea costului vieţii care a tot continuat. Astea toate dor mai tare şi se simt mai rapid transformate în realitate decât toţi km de autostradă construiţi de România în ultimele trei decenii.

Foarte mulţi cred că au (am) uitat că toate părţile bune ale societăţii de azi sunt o serie de poziţii şi avantaje câştigate cu greu în timp, cu lupte, cu voturi, cu proteste, cu tărăgănări şi gafe, cu sânge, cu lacrimi pentru care trebuie să continuăm să luptăm în fiecare zi şi să nu ne culcăm pe urechea că le avem şi mâine. „Mâine” este acum mai nesigur ca niciodată.

Am tot spus Călin Georgescu şi nimic despre el concret. Până la urmă de ce e totuşi dracu’ aşa negru?

N-o să încep să înşir acum detalii despre dosarul penal pentru încălcarea legii privind negarea Holocaustului sau apologia pe care o face legionarilor, combinată cu simpatiile pro ruse, cu care Corneliu Zelea Codreanu, istoric vorbind, nu avea nicio treabă. (iar asta v-o spune un absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti).

Tot Călin Georgescu a coordonat Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă din România în 1998 şi 2008, şi a fost director al Departamentului Organizaţiilor Economice Internaţionale din Cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.

În ciuda CV-ului, este imposibil de găsit acum oriunde un proiect major coordonat de acesta, o realizare din poziţiile ocupate sau orice dovadă a unei implicări sau al vreunui rezultat. Ceea ce trebuie să dea de gândit e că deşi vorbim de ocuparea unor funcţii în instituţii publice, ale căror date şi realizări sunt în general publice, lipsa rezultatelor lui C.G este răsunătoare.

Agenţia Kremlinului RIA Novosti îl numeşte pe Călin Georgescu un „candidat aliniat Rusiei”. Dacă ţin minte bine niciodată in istoria noastră nu ne-au felicitat ruşii atât de pe faţă pentru candidaţii din niciun tur. Ăsta e cel mai mare semnal de alarmă.

În contextul actual, un şef de ţară filorus înseamnă începutul unui  film de groază. Avem azi nevoie de NATO şi UE poate cum n-am avut niciodată ca să nu ajungem un stat marionetă sau – îmi cer scuze pentru cinism – Ucraina 2.0.

Faptul că C.G e filorus nu e vreo noutate sau vreun atac din presă. Niciodată nu a negat astfel de afilieri şi chiar şi-a reafirmat poziţia pro rusă în mod repetat. Sunt articole destule în presă de văzut, care existau cu ani înainte să candideze şi care n-au apărut în prag de alegeri ca ciupercile după ploaie.

Economic, istoric, oricum o iei niciodată nu ne-a stat bine lângă ruşi. Bunicii noştri, dacă aţi uitat, au fost târâţi de ruşi prin Siberia în lagăre, mamele noastre, dacă aţi uitat, au fost forţate în timpul unui regim politic autoritar adus de ruşi să facă avorturi cu umeraşe şi aruncat pe scări.

Deci de ce nu Călin Georgescu? Pentru că la finalul zilei, dacă te uiţi puţin în spate, Vestul decadent n-a fost  niciodată atât de rău.