Izolarea în imobiliare
Fugitul din oraş la vreme de epidemie se practică de secole, bogaţii ajungând astfel să deţină proprietăţi undeva la ţară pe care ulterior să le folosească în loc de reşedinţă de vară. Tocmai de aceea, la momentul actual se caută proprietăţile care permit o bună izolare de alţi oameni, scrie The Telegraph.
Locuinţa destinată izolării poate să fie în ziua de azi, cel puţin în Marea Britanie, situată la ţară sau chiar la oraş, aceasta din urmă doar închiriată, pentru cei care nu vor să-şi contamineze reşedinţa principală. De închiriat închiriază şi cei care încă nu sunt siguri că vor să păstreze locuinţa, aceştia căutând proprietăţi la ţară, mai mari sau mai mici. Au apărut astfel oferte imobiliare pentru cei care vor să se izoleze cu familia sau, dacă se tem să nu-i apuce depresia de singurătate, se pot izola şi cu prietenii. Casele cu piscină, cinema, teren de sport şi multe dormitoare sunt foarte apreciate astfel şi se dau repede. Dintre cei care fug din Londra, de exemplu, nu puţini sunt dispuşi să plătească chiria pe un an chiar dacă nu vor locui atâta în casa de izolare, doar ca să fie siguri că găsesc repede ce vor. Nu contează nici dacă proprietatea e nouă şi nemobilată, doar să fie suficient de mare, să aibă anexă pentru personal, piscină şi sală de fitness, că de rest se ocupă locatarii temporari.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro