Jamie Dimon, cel mai puternic bancher din SUA şi şeful gigantului JPMorgan, îi trezeşte la realitate şi pe cei mai optimişti: Este o greşeala colosală să mai visaţi la un boom economic. Ameninţările la adresa economiei sunt peste tot, iar guvernele lumii nu văd asta şi cheltuie bani iresponsabil
Jamie Dimon, şeful JPMorgan, este de părere că deşi atât economia SUA cât şi cea la nivel global merg într-o direcţie bună, ar fi o „greşeală uriaşă” ca guvernele lumii să fie prea optimiste şi să creadă că boomul economic va dura ani întregi, scrie CNBC.
Datele privind consumul arată bine, iar salariile aflate în continuă creştere susţin economia, dar asta nu înseamnă că nu există riscuri.
Dimon este consideră că principalele ameninţări pentru economie sunt felul în care băncile centrale gestionează politica moneară, războiul din Ucraina şi guvernele din întreaga lume care „cheltuiesc ca nişte marinari beţi”
„Să spui că astăzi consumatorul este puternic, ceea ce înseamnă că vei avea un mediu înfloritor timp de ani de zile, este o greşeală uriaşă”, a spus el.
Cea mai mare economie a lumii a sfidat în ultimul an aşteptările privind o încetinire a creşterii economice, inclusiv din partea unor pronosticatori precum Dimon, şeful celei mai mari bănci americane după active.
Anul trecut, el a avertizat că se pregăteşte un potenţial uragan economic, citând aceleaşi îngrijorări în jurul băncilor centrale şi al conflictului din Ucraina. Dar economia americană s-a dovedit rezistentă, ceea ce a determinat tot mai mulţi economişti să prognozeze ca o recesiune să poată fi evitată.
În timp ce JPMorgan şi alte bănci au „câştigat prea mult” din împrumuturi timp de ani de zile datorită ratelor de neplată scăzute din punct de vedere istoric, au apărut tensiuni în anumite părţi ale creditării imobiliare şi ale creditării auto cu risc ridicat, a spus Dimon.
„Dacă şi când veţi avea o recesiune, care va avea loc în cele din urmă, veţi avea un ciclu de creditare cu adevărat normal. Într-un ciclu normal de creditare, va exista mereu un sector care va avea rezultate mai slabe decât s-ar estima anterior”, a spus executivul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro