Takashima Shingo lucra ca medic rezident la un spital din oraşul Kobe când s-a sinucis în luna mai a anului trecut, potrivit televiziunii publice NHK, citată de CNN.

Potrivit avocaţilor familiei, Takashima lucrase peste 207 ore suplimentare în luna de dinaintea morţii sale şi nu-şi luase nicio zi liberă timp de trei luni, potrivit NHK.

Stresul şi consecinţele asupra sănătăţii mintale care au urmat au provocat chiar şi un fenomen numit „karoshi”, sau „moarte prin suprasolicitare” - ceea ce a dus la adoptarea unei legislaţii menite să prevină decesele şi rănile cauzate de orele de muncă excesive.

În cadrul unei conferinţe de presă de vinerea trecută, familia lui Takashima a descris cum cum tânărul era dus la disperare şi şi-a exprimat durerea pentru moartea sa.

Înainte de sinucidere, a declarat mama sa, Junko Takashima, doctorul ar fi spus că „era prea greu” şi că „nimeni nu l-ar fi ajutat”, potrivit unei înregistrări video a conferinţei de presă publicate de presa locală.

„Nimeni nu are grijă de mine, îmi tot spunea el. Cred că mediul înconjurător l-a dus la limită”, a spus ea.

„Fiul meu nu va deveni un medic bun, nici nu va putea să salveze pacienţi şi să contribuie la societate”, a adăugat ea. „Cu toate acestea, sper sincer că mediul de lucru pentru medici va fi îmbunătăţit, astfel încât acelaşi lucru să nu se mai întâmple în viitor”.

Fratele lui Takashima, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a vorbit de asemenea în cadrul conferinţei de presă, spunând: „Indiferent cum privim orele de lucru ale fratelui meu, 200 de ore (de ore suplimentare) este un număr incredibil şi nu cred că spitalul are o abordare solidă în ceea ce priveşte managementul muncii în primul rând”.

Într-o conferinţă de presă de săptămâna trecută, Centrul Medical Konan a ripostat. „Există multe momente în care (medicii) îşi petrec timpul studiind pe cont propriu şi dormind în funcţie de nevoile lor fiziologice”, a declarat un purtător de cuvânt. „Din cauza gradului foarte mare de libertate, nu este posibil să se determine cu exactitate orele de lucru”.

Contactat luni de CNN, un purtător de cuvânt al spitalului a declarat „Nu recunoaştem acest caz ca fiind ore suplimentare de muncă şi nu vom mai comenta acest lucru în viitor”.

O serie de cazuri de suprasolicitare a muncii au ţinut prima pagină a ziarelor naţionale şi globale de-a lungul anilor - de exemplu, oficialii japonezi au ajuns la concluzia, în 2017, că un reporter politic în vârstă de 31 de ani, care a murit în 2013, a suferit o insuficienţă cardiacă din cauza multelor ore petrecute la locul de muncă. Ea lucrase 159 de ore suplimentare în luna de dinaintea decesului, potrivit NHK.

Problema rămâne deosebit de ridicată în sectorul asistenţei medicale. Un studiu din 2016 a constatat că mai mult de un sfert dintre medicii de spital cu normă întreagă lucrează până la 60 de ore pe săptămână, în timp ce 5% lucrează până la 90 de ore, iar 2,3% lucrează până la 100 de ore.

Un alt raport, publicat în acest an de Asociaţia Colegiilor Medicale din Japonia, a constatat că peste 34% dintre medici au un „nivel special de ore suplimentare care depăşesc limita superioară de 960 de ore pe an”.

Reformele legislaţiei muncii şi ale reglementărilor privind orele suplimentare din 2018 au înregistrat unele mici progrese, guvernul raportând anul trecut că numărul mediu de ore anuale lucrate de fiecare angajat a fost „în scădere treptată”. Cu toate acestea, deşi numărul de ore de muncă efective a scăzut, orele de muncă suplimentare au fluctuat de-a lungul anilor, a adăugat acesta.

Spitalul, Konan Medical Center, a negat aceste acuzaţii în cadrul unei conferinţe de presă de săptămâna trecută. Însă, în iunie, organismul guvernamental de inspecţie a muncii a decis că moartea tânărului medic a fost un incident legat de muncă din cauza orelor lungi de lucru, potrivit NHK - subliniind presiunile imense exercitate asupra lucrătorilor din domeniul sănătăţii.

Japonia se luptă de mult timp cu o cultură persistentă a suprasolicitării, angajaţii din diverse sectoare raportând ore de lucru suplimentare, presiuni mari din partea supervizorilor şi deferenţă faţă de companie, potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.