Jobul din România plătit cu 2000 de euro pe lună pentru care NU SE GĂSESC candidaţi
Lipsa şoferilor profesionişti de pe piaţa locală devine o problemă tot mai des întâlnită de companiile de transport din România, iar fără aceştia transportatorii nu pot extinde flota.
„La nivel intern, transportatorii se confruntă, în primul rând, cu o criză acută de şoferi calificaţi. Problema există, desigur, la nivel european, dar în România şi în mai toate ţările estice se resimte din ce în ce mai acut. Avem printre clienţii noştri exemple unde decizia de achiziţie de noi camioane este amânată nu din cauza puterii de cumpărare a companiei sau a lipsei de contracte de transport, ci a lipsei de şoferi“, explică Valeriu Zaharia, managing director trucks & buses în cadrul Mercedes-Benz România.
Mai multe companii de transport şi-au înfiinţat propriile şcoli de şoferi pentru a atrage noi angajaţi. Printre companiile care au abordat această strategie se numără Dolo Trans Olimpic din Piteşti, unul dintre cei mai mari transportatori din Argeş. Spre exemplu, un şofer care transportă în afara ţării poate câştiga într-o lună şi peste 2.000 de euro, în condiţiile acesta primeşte pe lângă salariul minim o diurnă de 60 de euro pe zi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro