Jon Snow, personaj central în "Urzeala tronurilor", "reînviat" de producătorii show-ului TV - FOTO
Jon Snow, personaj central în serialul "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", a fost "reînviat" de producătorii show-ului TV, potrivit unui teaser pentru următorul sezon al acestei producţii de televiziune, care a fost difuzat luni, informează Reuters.
"Game of Thrones", o saga de inspiraţie medievală produsă de HBO, are renumele de a-şi ucide personajele centrale - care au parte de morţi îngrozitoare, extrem de sângeroase -, dar, atunci când Jon Snow a fost ucis, la finalul sezonului al cincilea, fanii serialului au luat cu asalt internetul, publicând numeroase speculaţii şi teorii despre felul în care acest personaj ar putea fi "reînviat" în următorul sezon.
Se pare că eforturile lor au dat rezultate.
Producătorii serialului "Game of Thrones" au publicat pe Twitter, luni, o fotografie parţială care îl arată pe Jon Snow cu o faţă însângerată, dar viu, iar imaginea este însoţită de textul următor: "APRIL. #GoTSeason6". Al şaselea sezon al serialului "Urzeala tronurilor" va avea premiera pe postul HBO în aprilie 2016.
Este pentru prima dată când producătorii serialului dezvăluie în mod oficial detalii despre viitorul unuia dintre personaje - în acest caz Jon Snow, interpretat de actorul britanic Kit Harington -, iar afişul publicat luni a generat o veritabilă frenezie pe internet.
Mesajul publicat pe contul de Twitter al serialului "Game of Thrones" a fost distribuit de peste 35.000 de ori în primele trei ore, luni, iar "Jon Snow" a devenit principalul subiect dezbătut pe Twitter.
"Game of Thrones" este cel mai vizionat serial creat de HBO, cu o audienţă medie de 20 de milioane de telespectatori pe episod, în acest an.
Speculaţiile fanilor despre destinul personajului Jon Snow au fost stimulate şi de faptul că actorul Kit Harington a fost văzut în această vară pe platourile din Irlanda unde sunt turnate unele dintre episoadele show-ului TV, dar şi de decizia sa de a nu-şi tunde părul - care a devenit o marcă înregistrată a personajului său.
Anumite mici scăpări ale colegilor săi de distribuţie în diverse interviuri au contribuit şi ele la apariţia acestor speculaţii, în timp ce HBO şi producătorii serialului au lăsat impresia că le face plăcere să îşi tachineze fanii, evitând întotdeauna întrebarea despre soarta personajului Jon Snow şi interzicându-i lui Kit Harington să participe la întâlnirile oficiale ale actorilor şi producătorilor cu fanii serialului.
Jon Snow, fiul nelegitim al personajului Ned Stark (decapitat în episodul final al primului sezon), devenit Lord Comandant al Rondului de Noapte, a apărut în toate cele cinci sezoane ale serialului "Game of Thrones" difuzate până în prezent, înainte de a fi trădat şi înjunghiat aparent mortal de subalternii săi, în penultimul episod al sezonului al cincilea, ce a fost difuzat în luna iunie.
Nu se ştie deocamdată dacă Jon Snow va rămâne într-adevăr viu sau va deveni un mort-viu, deoarece "Game of Thrones" este un serial în care abundă magia neagră, vrăjitoria şi misterioşii " White Walkers", o armată de morţi-vii.
Cel de-al cincilea sezon al celebrului serial produs de HBO, premiat cu Emmy, Globul de Aur şi Peabody, a debutat la postul de televiziune în aprilie şi s-a încheiat pe 14 iunie.
"Game of Thrones" a stabilit un nou record în 2015, câştigând 12 premii Emmy într-un singur an, inclusiv la categoria "cel mai bun serial - dramă".
Încă de la lansare, "Urzeala tronurilor" a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.
Inspirat din seria de romane "Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul "Urzeala tronurilor" are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor".
Scriitorul George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi, inclusiv în română, şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro