Juncker: Grecia să nu se aştepte ca zona euro să se încline în faţa premierului Tsipras

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 09 februarie 2015 60 afişări

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat luni grecii să nu se aştepte ca zona euro să se încline în faţa cererilor premierului Alexis Tsipras, semn al confruntărilor în creştere pe tema datoriilor statului elen.

Tsipras a prezentat duminică în Parlamentul de la Atena planurile sale de renunţarea la programul "crud" de austeritate, a exclus orice prelungire a programului de salvare de 240 de miliarde de dolari, care se încheie la sfârşitul acestei luni, şi s-a angajat să încerce să obţină compensaţii de la Germania, legate de ocupaţia nazistă din Al Doilea Război Mondial.

Discursul fără compromisuri al lui Tsipras a agitat pieţele financiare, precum şi oficiali ai unor state din afara zonei euro.

Premierul britanic David Cameron a prezidat luni o întâlnire cu oficiali din Ministerul de Finanţe şi Banca Angliei, pentru a discuta un plan pentru o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, a declarat o sursă din cadrul Trezoreriei.

Înainte de o reuniunea a miniştrilor de Finanţe ai statelor din G20 de la Istanbul, reprezentanţi ai Statelor Unite şi Canadei au cerut liderilor UE şi ai Greciei să tempereze tonul retoricii din jurul austerităţii şi să lucreze la un compromis referitor la datoria publică a Greciei, de 315 miliarde de euro, echivalentă cu 175% din PIB-ul ţării.

Ministrul elen de Finanţe Yanis Varoufakis, care nu a reuşit săptămâna trecută să obţină sprijinul capitalelor europene pentru planul său de restructurare a datoriilor Greciei, a nemulţumit duminică pe unii parteneri din zona euro afirmând că uniunea monetară se va prăbuşi dacă ţara sa va fi forţată să renunţe la moneda unică.

"Grecia nu trebuie să presupună că starea generală de spirit s-a schimbat atât de mult în zona euro încât va accepta necondiţionat programul guvernului Tsipras"”, a declarat Juncker în timpul unei vizite în Germania.

Şeful CE, care s-a întâlnit cu Tsipras săptămâna trecută, la Bruxelles, a spus că nu se aşteaptă la un acord cu Grecia înainte de summit-ul UE de joi sau reuniunea miniştrilor de Finanţe de miercuri.

"Nu cred că vom ajunge atât de curând la concluziile finale", a precizat Juncker la o reuniune a Partidului Social Democrat (SPD) german, organizată Nauen, Germania.

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel, lider al SPD, participant la eveniment, a respiuns cererea lui Tsipras pentru compensaţii legate de ocupaţia nazistă a Greciei, afirmând că astfel de probleme au fost rezolvate în timpul negocierilor care au condus la unificarea Germaniei în 1990.

Întrebat dacă Germania va plăti compensaţii, Gabriel a spus că probabilitatea este zero.

Escaladarea conflictului dintre Grecia şi celelalte state din zona euro a alarmat partenerii internaţionali.

Secretarul Trezoreriei americane Jack Lew a afirmat la postul de televiziune CNBC că "toată lumea trebuie să coboare puţin tonul retoricii".

"Este nevoie de o discuţie în care Grecia şi toate celelalte părţi implicate să caute o soluţie practică, pragmatică", a spus Lew.

Autorităţile de la Washington au cerut deja public zonei euro să ajungă la un compromis cu Grecia, iritând Germania, care vrea ca autorităţile de la Atena să respecte angajamentele de austeritate şi de obţinere a unui excedent bugetar mare, pentru ca ţara să îşi poată plăti datoriile.

Ministrul canadian de Finanţe Joe Oliver a cerut şi el un acord privind datoriile Greciei. El a declarat că Grecia nu trebuie să intre în default, dar şi că creditorii trebuie să colaboreze cu autorităţile elene pentru a se ajunge la o soluţie de compromis.

Bursa din Atena a scăzut luni cu aproape 10%, influenţând negativ şi bursele europene, după ce agenţia Standard&Poor’s 500 a retrogradat vineri ratingul Greciei, aflat deja în categoria junk, nerecomandată investiţiilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
UE,
/actualitate/juncker-grecia-sa-nu-se-astepte-ca-zona-euro-sa-se-incline-in-fata-premierului-tsipras-13811805
13811805
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.