Kaufland România: Broscuţa – prima infrastructură de reciclare a produselor de îngrijire personală şi a locuinţei
Deoarece poluarea cu plastic este una dintre cele mai grave probleme de mediu, Kaufland a introdus în premieră în magazine un sistem nou de colectare a flacoanelor goale de produse de igienă sau de curăţenie, care vor fi reciclate pentru a proteja mediul înconjurător.
Descrierea inovaţiei:
Anul acesta, în luna iulie, Kaufland a introdus în unităţile companiei, pe termen nelimitat, spaţii special amenajate sub forma unei broscuţe ţestoase, la intrarea în magazine, în care clienţii pot depune sticle goale din plastic de şampon, balsam, gel de duş, cremă de corp, de faţă sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar şi recipiente goale de produse de curăţenie, precum detergenţi de haine sau de vase, soluţii de curăţare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Recipientele aduse sunt preluate periodic de o firmă specializată în colectare şi duse la fabrica din Făgăraş pentru reciclare, printr-un proces ce constă în trei etape: sortarea materialelor la staţia automată; pregătirea pentru reciclare; reciclarea propriu-zisă, prin termoformare, toate costurile fiind suportate de Kaufland România.
În acest sistem sunt reciclate doar ambalajele produselor de igienă şi curăţenie (plasticul de tip PET specific acestora, HDPE şi LDPE). Persoanele implicatete în proiect sunt: personalul din magazine, reprezentanţii firmei de reciclare, departamentul de mediu şi departamentul de comunicare al companiei. Pentru a încuraja comportamentul eco, clienţii care aduc 3 ambalaje goale pentru reciclare primesc cupoane de reducere de 50% pentru achiziţionarea de produse noi de îngrijire, în cadrul unor parteneriate stabilite de Kaufland cu branduri din FMCG, în fiecare lună fiind activă o altă categorie de produse la reducere.
Elementul de noutate:
Broscuţa este primul program de acest tip dedicat reciclării plasticului de recipiente. Iniţiativa vine ca o soluţie la nevoia de a avea o economie circulară, pentru a contracara fenomenul răspândirii necontrolate a plasticului - una dintre cele mai mari probleme globale, ce afectează major mediul, clima, economia şi sănătatea populaţiei.
Efectele inovaţiei:
Până în prezent, au fost colectate peste 10.000 de recipiente goale. De asemenea, prin intermediul proiectului se reduce poluarea şi acumularea cu deşeuri, iar oamenii sunt educaţi să fie mai responsabili şi oferindu-le stimulente financiare în acest sens.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro