Craciun fericit!

Kilometru cu kilometru: Autostrada Moldovei se apropie de inaugurarea primelor loturi. Ce bucăţi vor fi gata în 2024?

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 04 iulie 2024 249 afişări

Autostrada Moldovei, cel mai amplu proiect de autostradă aflat în derulare în România, se apropie de finalizarea primelor loturi, potrivit estimărilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Kilometru cu kilometru: Autostrada Moldovei se apropie de inaugurarea primelor loturi. Ce bucăţi vor fi gata în 2024?

Prin PNRR, sunt prevăzute 7,6 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură, iar din total o sumă importantă ar trebui să meargă pentru autostrada din zona Moldovei.

Autostrada Moldovei, cel mai amplu proiect de autostradă aflat în derulare în România, se apropie de finalizarea primelor loturi, potrivit estimărilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Astfel, până la sfârşitul anului 2024, ar urma să fie gata lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km), construit de asocierea Impresa Pizzarotti&SPA - Pizzarotti SA - Retter Projectmanagement SRL, lotul 2 Mizil - Pietroasele (28,35 km), construit de asocierea SC Coni SRL - Trace Group Hold PLC, dar şi tronsonul 1 Buzău - Vadu Paşii (4,6 km) şi tronsonul 4 Mândreşti Munteni - Focşani (10,94 km), de care este responsabilă asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL.

După ce, în ultimii 11 ani, ritmul mediu de construire a autostrăzilor în România a fost de 45 km pe an, cu recorduri negative precum cel din 2016, cu zero kilometri, cu greu, anul 2023 a marcat atingerea bornei de 1.000 km de autostradă în România, iar alţi circa 1.000 km sunt pregătiţi pentru următorii şase ani.

Totuşi, susţinută de fondurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care pun şi o presiune a respectării termenelor, infrastructura rutieră din România a început să prindă avânt în 2023, astfel că, pentru prima dată în istorie, constructorii lucrează pe întrea­ga lungime a unei autostrăzi - în cazul A7, dar şi la altele în paralel. La autostrada A7, unde pe cele mai multe loturi lucrează antreprenorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, sco­pul este finalizarea completă până în 2027, astfel încât să fie decontate lucrările prin PNRR, unde sunt prevăzute 7,6 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură, iar din total o sumă importantă ar trebui să meargă pentru autostrada din zona Moldovei.

Pe ultimul lot din autostrada A7, cel care încheie practic acest pro­iect de infrastructură, între Mirceşti şi Paşcani, cu o lungime de 28 de kilometri, se va construi „nodul de tip turbion de la Paşcani“, potrivit CNAIR, de la intersecţia autos­trăzilor A7 şi A8, în zona Sodomeni - Paşcani, judeţul Iaşi, aceasta fiind o investiţie unică în România.

„Va fi construit cu o viteză de proiectare de 80 km/h, la o rază minimă a bretelelor de 400 de metri. Acesta va fi compus din nu mai puţin de 12 pasaje rutiere şi va avea o lungime cumulată a bretelelor de 15 km“, spun reprezentanţii CNAIR.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.