La Bruxelles, nimeni nu înţelege de ce Guvernul PSD-PNL vrea să facă rău României şi să menţină pensiile speciale, declară liderul USR, Cătălin Drulă
Cătălin Drulă, preşedintele USR, critică „decizia PSD-PNL de a apăra pensiile speciale cu preţul pierderii miliardelor de euro din PNRR”.
„La Bruxelles, nimeni nu înţelege de ce Guvernul PSD-PNL vrea să facă rău României şi să menţină pensiile speciale şi, în acelaşi timp, să piardă bani gratis, miliarde de euro care ar trebui să ne vină prin PNRR. Ciucă are o pensie specială de 18.000 de lei. Ciolacu i-o protejează. Zilele acestea, vedem ipocrizia şi răutatea unei guvernări care pune specialii pe primul loc şi e gata să sacrifice viitorul românilor, şcolile, spitalele, autostrăzile pe care trebuie să le facem prin PNRR, doar pentru a-şi păstra privilegiile. USR este singurul partid care se opune pensiilor speciale, este partidul care a trecut eliminarea pensiilor speciale în PNRR. Partidul extremist din Parlament tace mâlc şi este de acord cu această guvernare că specialii trebuie să aibă privilegii, alte drepturi decât noi, restul oamenilor care primim pensie pe baza a ceea ce am contribuit. Este nedrept, este incorect, este rău pentru România că vor să menţină aceste pensii speciale”, declară Cătălin Drulă.
Preşedintele USR se află în această perioadă la Bruxelles pentru o serie de întâlniri cu oficiali ai UE.
Ministrul proiectelor europene, Marcel Boloş, spune că nu s-a pus problema ratării jalonului PNRR privind pensiile speciale: „Nimic mai fals. Eu am spus cât se poate de clar: Este o decizie la nivelul Guvernul României şi la nivelul Coaliţiei şi este prematur să ne pronunţăm în acest sens”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro