La ce au renunţat românii din cauza scumpirilor?

Autor: Cristina Roşca Postat la 22 august 2023 54 afişări

La ce au renunţat românii din cauza scumpirilor?

Inflaţia record, care de mai bine de un an şi jumătate a început să îşi arate colţii, i-a determinat pe români să îşi schimbe comportamentul de consum. 

Inflaţia record, care de mai bine de un an şi jumătate a început să îşi arate colţii, i-a determinat pe români să îşi schimbe comportamentul de consum. Unii au început să cumpere produse mai ieftine, alţii au decis să păstreze brandurile favorite în coş, dar să facă achiziţii mai rar ori în cantităţi mai mici.

Un studiu realizat de companiile de cercetare de piaţă Ipsos şi RetailZoom ilustrează care au fost principalele strategii de adaptare la care au apelat românii ca urmare a creşterii preţurilor.

Aproape jumătate dintre respondenţi (48%) au declarat că au renunţat la anumite produse alimentare pentru a compensa creş­terile de preţ, ceea ce indică o concentrare a atenţiei asupra articolelor esenţiale mai degrabă decât asupra achiziţiilor de răsfăţ. Similar, 41% dintre oameni au spus că au sacrificat gustările, sucurile şi cafeaua pe altarul necesităţii, încă un semn că produsele de impuls au fost printre primele scoase de pe listă.

În general, printre strategiile principale menţionate se numără renunţarea la achiziţii, fie că e vorba de haine, pantofi şi accesorii (40% dintre respondenţi), electronice şi dispozitive mobile (38%) sau vacanţe (37% dintre români au renunţat la călătoriile internaţionale, pe când 26% au redus sau au eliminat vacanţele interne).

Totuşi, una dintre cele mai importante schimbări - a doua ca pondere în răspunsuri ñ o reprezintă reducerea comenzilor de la restaurante. Oamenii, mai exact 43% dintre ei, nu mai comandă mâncare cu livrare la domiciliu, optând pentru pregătirea meselor acasă în scopul de a economisi bani.

Un procent mai mic de consumatori a făcut alte schimbări, cum ar fi renunţarea la produsele de îngrijire personală şi cosmetice (21%), anularea abonamentelor medicale sau de televiziune (20% şi, respectiv, 8%).     

Aceste strategii reflectă efortul oamenilor de a prioritiza achiziţiile esenţiale şi de a face ca bugetele lor să se întindă mai mult.

Studiul a fost realizat online, prin intermediul platformei Ipsos.Digital, în perioada 26-29 mai 2023, pe un eşantion de 600 cetăţeni români adulţi. Rezultatele studiului sunt reprezentative pentru populaţia cu acces la internet. Eroarea maximă de eşantionare la un interval de încredere de 95% este ±4%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romani,
renuntare,
scumpiri,
comportament,
consum

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.