La doar o lună de mandat, ministrul Răzvan Cuc "vânat de Opoziţie" în Parlament pentru autostrăzi

Postat la 27 martie 2019 88 afişări

PNL şi PMP au depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă prin care cer demisia lui Răzvan Cuc. Aceasta va fi dezbătută de către deputaţi, pe 1 aprilie, ora 16.00, iar votul va fi dat în plenul de pe 3 aprilie. Opoziţia îi reproşează ministrului Transporturilor lipsa de autostrăzi.

La doar o lună de mandat, ministrul Răzvan Cuc "vânat de Opoziţie" în Parlament pentru autostrăzi
„În conformitate cu articolul 112 din Constituţia României şi a articolelor din regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintm moţiunea simplă -Mandatul ministrului Cuc, cu numărul trei este unul de nota trei-, iniţiată de deputaţii PNL şi PMP. Poate sunteţi surprinşi că la o lună de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor de către domnul Răzvan Cuc, opoziţia a decis să sancţioneze cu o moţiune simplă activitatea ministrului Transporturilor. Citind însă textul moţiunii simple veţi constata că există motive suficiente care legitimează demersul nostru. Într-o lună de mamdat, două domenii strategice pentru economia României, mă refer la sectorul feroviar şi sectorul aerian se află într-o criză fără precedent din cauza unor decizii iresponsabile în ceea ce priveşte managementul acestor sectoare”, a anunţat deputatul PNL Lucian Bode, în plenul de miercuri.
 
Biroul permanent a decis ca moţiunea simplă intitulată „Mandatul Ministrului Cuc cu numărul trei, este unul de nota 3!”, să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor luni, 1 aprilie, urmând ca votul să fie dat pe 3 aprilie.
 
„PSD s-a evidenţiat în ultimii ani pentru modul în care numeşte în Guvern numai persoane care nu trec de un anumit nivel de expertiză şi competenţă.
Se pare că ministrul Răzvan Cuc îndeplineşte toate condiţiile cu brio, fiind numit de trei ori ministru. Remaniat în octombrie 2017 pentru incompetenţă, confirmată prin faimosul raport al lui Darius Vâlcov care trecea un mare ZERO în dreptul realizărilor ministrului Cuc, iar acum, acelaşi incompetent conduce astăzi Ministerul Transporturilor.
 
O ţară întreagă speră că a treia oară este cu noroc şi că actualul ministru va înţelege că a fost nominalizat în această funcţie pentru a munci în folosul şi spre binele românilor şi al României şi nu al partidului mamă. Acest Cuc al PSD-ului nu este decât un ministru care s-a remarcat prin faptul că în toate mandatele sale nu a făcut niciun km de autostradă, ci a inaugurat ce au construit alţii, fapt pe care şi l-a asumat cu o doză de mândrie, declarând în faţa unei ţări întregi că nu promite niciun kilometru de autostradă. Şi s-a ţinut de cuvânt. Cel mai probabil, aceasta a fost singura declaraţie sinceră şi singurul adevăr spus de un ministru al tuturor guvernelor PSD”, arată partidele de Opoziţie în textul moţiunii simple.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ministru,
opozitie,
autostrazi,
mandat

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.