Lasconi: Am văzut cât de mult rău fac oamenii sistemului, cum ne joacă destinul la ruleta rusească
„Avem şansa să facem ceea ce e drept, acum, într-un moment de cotitură al României”, a scris Elena Lasconi pe Facebook, miercuri, adăugând că România putea avea altă istorie dacă Proclamaţia de la Timişoara ar fi devenit lege.
„Dacă foştii comunişti şi securişti ar fi fost daţi la o parte, măcar 'pentru primele trei legislaturi consecutive'”, a continuat ea.
Şefa USR a precizat, de asemenea, că „după 35 de ani” a văzut cât de mult rău fac oamenii sistemului, „cum ne joacă destinul la ruleta rusească”.
„Acum s-au asociat unii dintre cei care au trăit din pensii speciale sau din bani negri, cei atraşi de extremism, de dictatură şi de patria lor mamă, Rusia, cei nostalgici pentru comunism”, este de părere Lasconi, adăugând că „ei cred că ar putea să ne scoată din Uniunea Europeană şi din NATO, ca să transforme ţara din nou într-un lagăr condus de noi torţionari”.
Lasconi s-a arătat convinsă de faptul că „asta nu se va mai întâmpla”: „Avem acum curajul să facem dreptate! România nu va mai fi niciodată scoasă din Europa şi aruncată în braţele Rusiei din cauza unor aventurieri politici”, a încheiat ea.
Elena Lasconi ar urma să-şi depună candidatura la alegerile prezidenţiale joi. Tot joi, îşi va depune candidatura şi Diana Şoşoacă.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA