Sistemul claselor britanice este, în cel mai rău caz, unul criminal, scrie The Guardian. Potrivit publicaţiei britanice, bărbaţii care locuiesc în cele mai sărace comunităţi din Marea Britanie au, în medie, o speranţă de viaţă mai scurtă cu 9,4 ani în comparaţie cu cei din cele mai bogate zone; pentru femei, diferenţa este de 7,4 ani. Iar pandemia de coronavirus este pe cale să se ciocnească cu acest motor al inegalităţii. Cei mai bogaţi se refugiază în luxoasele avioane private pentru a pleca în străinătate, în schimb, tot ce le rămâne de făcut celorlalţi este să se plângă că asigurarea sănătate privată pe care o au deja întâmpină probleme, din moment ce Serviciul Naţional de Sănătate este deja depăşit.

Între timp, armata de muncitori din Marea Britanie nu are de unde să se ascundă, nici măcar nu pot fugi de serviciul care le pune sănătatea în pericol. Şoferii Uber, curierii şi livratorii, cei angajaţi în serviciul de curăţenie: toţi au locuri de muncă cu salarii mici, dar adesea, şi familii pe care trebuie să le hrănească. Mulţi vor simţi că nu au de ales decât să continue să lucreze, în ciuda pericolului. În timp ce mulţi angajaţi din clasa de mijloc se pot proteja singuri lucrând de acasă, rafturile din supermarketuri nu pot fi încărcate de la distanţă şi acelaşi lucru se aplică şi la muncitorii din fabrici sau cei care fac curăţenie.

Cei cu condiţii de sănătate precară prezintă cel mai mare risc de a contacta coronavirusul şi, din nou, impactul diferă în funcţie de clasa socială. Cercetările anterioare realizate de British Heart Foundation au descoperit că cei din clasa muncitoare din nord-vestul Londrei au o rată a mortalităţii cauzată de bolile de inimă de peste trei ori mai mare decât Kensington şi Chelsea. Conform Asthma UK, „astmul este mai răspândit în cadrul comunităţilor mai defavorizate, iar cei care trăiesc în zonele mai sărace din Anglia sunt mai predispuşi să meargă la spital din cauza astmului.” De asemenea, diabetul este mult mai frecvent în rândul celor care trăiesc în sărăcie. 1,9 milioane de pensionari se află în pragul sărăciei: sănătatea lor va fi, în medie, mai precară decât a cetăţenilor bogaţi de aceeaşi vârstă, ceea ce înseamnă că viaţa lor va fi semnificativ mai grea.

Ştim că depresia şi stresul slăbesc sistemul imunitar, iar cercetările sunt clare: cei cu venituri mici au şanse disproporţionate să sufere de o sănătate mentală precară. Dieta săracă este un alt factor şi unul cât se poate de puternic legat de sărăcie. Ce se va întâmpla însă în perioada pandemiei de coronavirus cu cei fără adăpost, cu nutriţie proastă, cu sisteme imunitare mai slabe şi lipsă de acces la o igienă bună, şi cu cei 1,5 milioane de copii eligibili pentru mese şcolare gratuite, de vreme ce sectorul de învăţământ este închis temporar?

Cei bogaţi au grijă de ai lor, dar în faţa acestei situaţii, pentru cei săraci nu putem ridica din umeri cu resemnare. Vor fi multe lecţii groaznice de învăţat din această pandemie: una este o lecţie care ar fi trebuit învăţată cu mult timp în urmă, că inegalitatea ucide. Un deceniu de austeritate şi o ordine socială care privează milioane de cetăţeni de o viaţă confortabilă, vor însemna multe alte decese în următoarele săptămâni şi luni care ar fi putut fi evitate. „Hotărârea guvernului (britanic – n. red.) de a descoperi un vaccin pentru coronavirus trebuie să fie însoţită de un angajament reînnoit de abordare a sărăciei. Ca în fiecare criză, aceasta poate afecta cel mai rău clasele muncitoare. Acest lucru nu este inevitabil.”