Liderul partidului de extremă-dreapta din Franţa vrea să repatrieze producţia auto a Renault şi Peugeot
Candidatul de extremă-dreapta Marine Le Pen a declarat, marţi, că în cazul unei victorii în cadrul alegerilor legislative din Franţa va încerca repatrierea producţiei auto.
Declaraţia se aseamănă celor făcute de Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, care a declarat că va impune companiilor să-şi mute unităţile de producţie în America.
În cadrul unei declaraţii acordate televiziunii France 2, Le Pen a numit propriile sale politici sale "patriotism economic şi protecţionism inteligent", notează Reuters.
"Nu am o problemă în a explica companiilor franceze că nu pot scăpa de plata taxelor locale şi că nu pot muta activitatea peste hotare fără a scăpa de consecinţe", a spus Le Pen. "Trebuie făcută o alegere, una patriotică."
Atât Renault cât şi Peugeot au mai multe unităţi de producţie în estul Europei, iar România ar fi direct afectată de deciziile liderului de la Paris dacă acestea ar fi puse în practică. Dacia, parte a grupului Renault, este cea mai mare companie din România şi cel mai mare exportator.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro