Ligia Deca, elevilor în prima zi de şcoală: Învăţarea - calea sigură spre succes
Ministrul Educaţiei Ligia Deca le-a transmis elevilor, luni, în prima zi de şcoală, că învăţarea este calea sigură spre succes.
Ligia Deca susţine că la începutul acestui an şcolar se poate vorbi de schimbări palpabile în educaţie.
„Şcoala trebuie să fie un loc potrivit pentru o educaţie de calitate şi avem investiţii în infrastructură cum nu am avut niciodată! Datorită acestor investiţii, şcoala poate sprijini atât performanţa, cât şi incluziunea şi echitatea: dotări în toate şcolile, laboratoare smart în peste 1.000 de licee, microbuze şcolare ce vor transporta la şcoală peste 200.000 de copii. O şcoală din trei îşi susţine copiii să recupereze decalaje de învăţare prin Programul Naţional de Reducere a Abandonului Şcolar, iar tot o şcoală din trei oferă, deja, copiilor o masă la şcoală. Oferim burse prin care sprijinim progresul, însă susţinem şi performanţa prin burse de excelenţă. Construim peste 50 de şcoli verzi şi recredibilizăm învăţământul dual, pentru ca tinerii să crească astfel încât să se poată adapta cerinţelor pieţei muncii”, a declarat ministrul, într-un mesaj adresat cu ocazia începerii noului an şcolar.
Ea le-a mulţiumit profesorilor pentru eforturile făcute în fiecare zi.
„Creşterea istorică a salariilor a fost o formă de a vă arăta că ne pasă şi că ne dorim să vă simţiţi respectaţi pe măsura importanţei pe care o aveţi în societate. Sunt alături de dumneavoastră pentru a face ca profesia nobilă pe care o aveţi să-şi recâştige prestigiul meritat! Avem măsuri care îşi vor vedea impactul în timp: investiţii, dotări, salarii mai mari şi legi noi ale educaţiei. Acum este datoria noastră să îmbunătăţim rezultatele elevilor. Trebuie să trecem de la nevoile de bază la calitate şi echitate în întregul sistem”, a spus ministrul Educaţiei.
Ea a reafirmat că reducerea violenţei în mediul şcolar rămâne o prioritate.
„Educaţia este modul în care vă dezvoltaţi, iar învăţarea - calea sigură spre succes. Vă doresc ca anul ce începe astăzi să vă aducă mai aproape de visurile voastre. Fiţi ambasadori ai toleranţei şi ai empatiei în comunităţile voastre, bucuraţi-vă de timpul la şcoală şi faceţi din el o experienţă minunată! Fiţi mai buni cu fiecare zi care trece şi nu uitaţi că orice vis împlinit începe cu o dorinţă în care credeţi!”, le-a spus Ligia Deca elevilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro