Craciun fericit!

Listarea bondurilor primăriei Capitalei. Eliza Gereanu, director executiv, direcţia de management proiecte, fonduri europene, PMB: Dorim să ne extindem şi către clienţii de retail

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 29 aprilie 2022 63 afişări

Listarea bondurilor primăriei Capitalei. Eliza Gereanu, director executiv, direcţia de management proiecte, fonduri europene, PMB: Dorim să ne extindem şi către clienţii de retail

Vineri, 29 aprilie, obligaţiunile de 555 de milioane de lei ale Municipiului Bucureşti au intrat la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată a Bursei. Bondurile vor fi tranzacţionate sub simbolul bursier PMB32, reprezentând a şasea emisiune de obligaţiuni a primăriei Capitalei.

„Avem aici nişte oportunităţi. Ne uităm împreună şi la această variantă (a retail-ului – n.r.) Cu siguranţă, dorim să ne extindem şi către clienţii de retail pentru că trebuie să construim Bucureştiul împreună. A face această finanţare durează, aşa că vrem să o facem structurat şi coerent (...) Avem planuri pentru anul viitor, fiind vorba de o refinanţare BERD”, a spus Eliza Gereanu, director executiv, Direcţia de management proiecte, fonduri europene rambursabile şi nerambursabile, PMB, în cadrul evenimentului.

Obligaţiunile listate astăzi au fost oferite spre subscriere în cadrul unui plasament privat desfăşurat în luna aprilie, dobânda fiind de 7,33% pe an. Emisiunea va fi scadentă în aprilie 2032.

Alte afirmaţii

  • Irina Neacşu, director executiv BRD SocGen :

Suntem convinşi că vom continua aceste tranzacţii de finanţare. Este un semnal şi pentru celelalte primării care şi-au putea permite să acceseze noi surse de finanţare şi să acceseze BVB.

  • Iuliana Musat, senior director, Raiffeisen Bank Romania:

Costul obţinut este cu 40% mai bun decât cel din 2018. Am avut o cerere agregată de aproximativ 1,2 miliarde de lei, deci de două ori mai mult decât oferta, venind de la aproximativ 26 de investitori instituţionali români şi o instituţie financiară internaţională. Cererea a venit din partea băncilor, fondurilor de pensii, fondurilor de investiţii şi asiguratorilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.