Minciuna e inerentă în unele situaţii, în care de pildă, încercăm să oprim sau să începem o conversaţie, să protejăm sentimentele altor persoane sau pe ale noastre, să ne simplificăm vieţile sociale şi profesionale.

Într-o anumită măsură, ştim că oameni alături de care muncim ne mint - nu pot avea întotdeauna zile bune, în care să fie entuziasmaţi sau să fie fericiţi pentru colegii care au fost promovaţi în locul lor, de exemplu.

Dar ce se întâmplă când minciuna nu ţine cont de stare, ci este parte din fişa postului? se întreabă jurnaliştii de la BBC într-un articol recent.

Potrivit unei cercetări derulate de academicienii americani Brian C Gunia şi Emma E Levine, există o excepţie pentru locurile de muncă percepute ca fiind axate pe vânzare şi nu înspre satisfacţia clientului. În marketing, satisfacţia clientului se referă la atitudinile orientate mai ales pentru îndeplinirea nevoilor acestuia, în timp ce orientarea înspre vânzare vizează în special atingerea obiectivelor de vânzare. Anumite profesii, cum ar fi cele de vânzări sau de investment banking sunt considerate ca fiind orientate mai ales pe vânzări (deşi, în practică, şi persoanele de vânzări pot să fie foarte atente la nevoile clienţilor lor).

Cercetătorii Gunia şi Levine şi-au întrebat participanţii la studiu - în care se aflau peste 500 de studenţi de business - să descrie job-urile în termeni referitori la această orientare pragmatică pe vânzări şi să facă recenzii ale unor indivizi legate de de modul în care este percepută competenţa lor. Participanţilor li s-au oferit scenarii precum: „când vorbeşte despre cheltuielile făcute cu firma, Julie pretinde că un drum cu taxiul costă mai mult decât a costat de fapt; James pretinde că se bucură de navigaţie pentru a se alătura superiorilor săi ierahici în excursiile de sailing.”

În cele din urmă, respondenţii au ajuns la concluzia că persoanele care au minţit ar fi mai de succes în posturile orientate pe vânzări şi au prioritizat angajarea lor. Spre exemplu, 84% dintre participanţi au ales să angajeze astfel de persoane pentru task-uri orientate pe vânzare, în timp ce 75% dintre ei au decis să angajeze oameni oneşti pentru job-uri orientate mai mult pe satisfacţia clienţilor.

Minţitul este natural, până la un anumit punct, chiar şi la locul de muncă; managerii care fac angajări sunt conştienţi de pildă că majoritatea celor care aplică pentru diverse posturi îşi exagerează aptitudinile.

Minţitul este chiar absolut necesar în anumite joburi - spre exemplu, în cazul detectivilor sub acoperire - iar pentru anumiţi oameni, diplomaţia este similară cu minţitul.

Câteodată minciuna benevolentă poate părea cea mai etică opţiune în anumite situaţii: spre exemplu, în cazul angajaţilor care preferă ca ai lor colegi să îi protejeze de feedback-ul negativ referitor la probleme pe care nu le pot remedia şi care ar reuşi astfel doar să le rănească sentimentele.”