Lovitură pentru aceşti pensionari! Nu mai primesc banii de pensii din luna iulie
Lovitură pentru mii de pensionari, după ce zilele trecute a fost votată eliminarea pensiilor parlamentarilor. Recent, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a explicat că speră ca acestea să fie sistate în cel mult două săptămâni de la votul decisiv de zilele trecute, adică la începutul lunii iunie foştii deputaţi şi senatori vor rămâne fără sumele pe care le încasau până acum.
Lovitură pentru aceşti pensionari! Nu mai primesc banii de pensii din luna iulie
Potrivit lui Alfred Simonis, s-a respectat întru totul ultima decizie a Curţii Constituţionale, referitoare la anumite vicii de procedură atunci când s-a adoptat ultima dată această lege privind pensiile speciale.
„Cred cu tărie că faptul că, cu doar două-trei abţineri şi două voturi împotrivă, întreg Parlamentul a votat pentru abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor e un moment important în România şi în Parlamentul României, pe de o parte.
Pe de altă parte, am respectat întru totul ultima decizie a Curţii Constituţionale, care s-a referit la anumite vicii de procedură atunci când a fost adoptată data trecută această lege. Am respectat întocmai toate deciziile, toate termenele, şi de depunere a amendamentelor, şi de depunere a raportului, şi de dezbatere, şi de tot, astfel încât să nu mai existe vicii de procedură”, a declarat social-democratul.
Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro