Lovitură de teatru: Klaus Schwab, fondatorul Formului Economic de Mondial de la Davos, a intrat în vizorul instituţiei pe care a creat-o la doar o zi după ce şi-a anunţat demisia. Miliardarul este vizat într-o anchetă privind deturnarea de fonduri şi abuzuri asupra angajaţilor
Forumul Economic Mondial a lansat o investigaţie asupra lui Klaus Schwab, fondatorul său, după ce un informator din interiorul instituţiei a atras atenţia într-o scrisoare că Schwab foloseşte banii şi proprietăţile Forumului de la Davos în scop personal, scrie Financial Times.
Aceste acuzaţii se adaugă altora formulate anul trecut, potrivit cărora Schwab a contribuit la construirea unei culturi organizaţionale toxice, în care hărţuirea sexuală nu a fost investigată în mod corespunzător, iar angajaţii de culoare şi femeile au fost discriminaţi.
Un purtător de cuvânt al lui Schwab a declarat pentru WSJ că fiecare acuzaţie este falsă şi că familia Schwab intenţionează să intenteze un proces împotriva persoanelor din spatele scrisorii anonime.
WEF a declarat că, deşi „ia în serios aceste acuzaţii, subliniază că acestea rămân neprobate şi va aştepta rezultatul investigaţiei pentru a face alte comentarii”.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro