Maia Sandu, propusă pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova

Autor: Mihai Draghici Postat la 23 iulie 2015 287 afişări

Maia Sandu a fost propusă de Partidul Liberal-Democrat (PLDM) pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, informează Jurnal de Chişinău.

Anunţul privind propunerea candidaturii Maiei Sandu a fost făcut de Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (PDM).

Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal din Republica Moldova au semnat joi acordul pentru formarea unei noi coaliţii - Alianţa pentru Integrare Europeană 3.

Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a anunţat miercuri seara că s-a ajuns la un acord asupra candidaturii la funcţia de prim-ministru, iar numele urma să fie anunţat joi.

Liderii celor trei partide proeuropene din Republica Moldova (Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Partidul Liberal-Democrat) au anunţat marţi seara că au parafat acordul de formare a unei noi coaliţii de guvernare, urmând ca PLDM să desemneze premierul, iar PD preşedintele Parlamentului.

Guvernul moldovean, susţinut în Parlament de comunişti, este condus, interimar, de Natalia Gherman, după ce premierul Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia pe 12 iunie, pe fondul unei anchete privind presupusa falsificare a unei diplome de studii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
R.MOLDOVA,
PREMIER,
/actualitate/maia-sandu-propusa-pentru-functia-de-prim-ministru-al-republicii-moldova-14632079
14632079
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.