Marian Munteanu a fost retras de PNL din cursa pentru Primăria Capitalei. Cătălin Predoiu, noul candidat
PNL a decis miercuri să-l retragă pe Marian Munteanu din cursa pentru Primăria Capitalei, acesta fiind cel de-al treilea candidat la care renunţă formaţiunea liberală, la doar o săptămână de la desemnarea lui. Cătălin Predoiu, preşedinte PNL Bucureşti, este noul candidat al Partidului Naţional Liberal la Primăria Bucureşti, după retragerea lui Marian Munteanu, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
Marian Munteanu a declarat că, în urma discuţiilor cu liderii PNL şi ca urmare a tensiunilor interne, a decis să se retragă din cursa electorală, pentru a nu afecta "unitatea echipei" PNL pe Bucureşti.
Marian Munteanu este al treilea candidat lansat de PNL în competiţia pentru Primăria Capitalei, după Ludovic Orban şi Cristian Buşoi.
El a fost desemnat candidat al PNL la PMB marţi, 12 aprilie, la doar o zi distanţă după ce Ludovic Orban a anunţat că se retrage din cursa electorală şi din funcţiile deţinute în partid din cauza anchetei DNA.
Decizia PNL a fost luată cu majoritate largă de voturi, singurul care s-a abţinut fiind preşedintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus. Seniorul liberal a criticat conducerea partidului pentru că nu a avut un plan de rezervă în cazul retragerii lui Orban şi nu a nominalizat pe cineva din interiorul partidului, cu atât mai mult cu cât prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu şi-a arătat disponibilitatea de a-şi asuma candidatura.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro