Planul, care va fi înaintat în iunie premierului Shinzo Abe, înainte de vizita de la toamnă a liderului rus Vladimir Putin în Japonia, datează de aproape zece ani, însă a fost resuscitat de un grup de parlamentari niponi ca soluţie alternativă de procurare a energiei, după ce industria nucleară a ţării a fost paralizată în urma dezastrului de la Fukushima.

Până atunci, Moscova şi-a împlinit un alt vis vechi, acela de a oficializa proiectul Uniunii Economice Eurasiatice, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Uniunea, care dă undă verde integrării economice şi uniunii vamale între ţările participante, cuprinde Rusia, Belarus şi Kazahstan, cu perspectiva ca Armenia şi Kîrgîzstanul să se alăture în curând - până la 15 iunie Armenia, până la finele anului Kîrgîzstanul.

Proiectul nu este nou, fiind format pe structura Comunităţii Economice Eurasiatice, creată de state ale Comunităţii Statelor Independente (CSI, moştenitoarea URSS) în anii '90, însă acum integrarea economică va trece la un nivel superior. Mai exact, potrivit RIA Novosti, ţările participante vor urmări o integrare după modelul UE, cu libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalului şi a forţei de muncă, precum şi coordonarea politicilor în sectoare-cheie ca energia, agricultura, industria şi transporturile.

În paralel cu semnarea acordului, Rusia şi Kazahstanul au extins din 2019 până în 2025 acordul interguvernamental privind furnizarea de petrol şi produse rafinate, incluzând stabilirea unor cote de produse care vor fi livrate Kazahstanului fără taxe vamale. În virtutea acestui acord, Kazahstanul nu va putea să vândă unor terţe părţi produse petroliere importate din Rusia, prevedere importantă pentru Moscova în contextul frecventelor sale plângeri că Ucraina a reexportat produse energetice cumpărate din Rusia.

Parafarea acordului privind proiectul Uniunii Economice Eurasiatice a fost văzută de presa occidentală drept un nou pas defensiv pentru Rusia în cadrul noului "război rece" cu Vestul, după semnarea de către Gazprom şi compania China National Petroleum Corp. a acordului pe 30 de ani de livrare de gaze, în valoare estimată de peste 400 mld. dolari, prin care Rusia va livra cca 38 mld. mc de gaz pe an spre China, începând din 2018.

Dacă semnarea acordului a fost interpretată în presa rusească drept o victorie pentru Rusia, care va reuşi astfel să strângă relaţiile cu China şi să găsească un nou debuşeu pentru gaze, presa occidentală a vorbit despre o înfrângere pentru Putin, care ar fi fost silit să accepte un preţ mult mai mic decât ar fi dorit, numai ca să-şi poată asigura o alianţă cu China în faţa ameninţării din partea SUA şi o piaţă pentru gazele sale în eventualitatea pierderii unei părţi din piaţa UE.

În acelaşi timp, deşi Rusia şi-a retras oficial trupele de la graniţa cu Ucraina şi a recunoscut rezultatul alegerilor din această ţară, influenţa sa asupra politicilor Kievului continuă din plin.

Magnatul Petro Poroşenko, câştigătorul din primul tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina, a anunţat iniţial că partea economică a acordului de asociere cu UE va fi semnată în iunie, "ceea ce ar oferi Kievului o oportunitate de a lansa măsuri anticorupţie şi alte reforme necesare". Partea politică a acordului a fost semnată în martie de autorităţile interimare. Conform unor oficiali UE, evenimentul ar urma să aibă loc la 27 iunie, odată cu semnarea acordurilor de asociere cu Georgia şi Moldova. Ulterior însă, Poroşenko a cerut UE mai mult timp de gândire spre a studia acordul, solicitare explicabilă prin faptul că după alegerile din 25 mai, atenţia Kievului a fost confiscată complet de luptele tot mai intense între separatiştii ruşi din Doneţk, Luhansk şi Slaviansk şi forţele guvernamentale, soldate cu sute de morţi şi răniţi în numai patru zile.