Media Galaxy deschide un nou magazin

Postat la 23 martie 2014 300 afişări

Retailerul electro-IT Media Galaxy, parte din grupul Altex România, deschide săptămâna aceasta un magazin în mallul Electroputere Parc din Craiova, în urma unei investiţii de 1 milion de euro, şi ajunge la o reţea de 16 unităţi.

Media Galaxy deschide un nou magazin

Noul showroom, cu o suprafaţă de peste 2.500 metri pătraţi şi 10.000 de produse, va deservi atât Craiova, cât şi oraşele limitrofe, Calafat, Caracal, Corabia, Filiaşi, Segarcea şi Slatina.

"În timp ce alţi jucători caută soluţii prin fuziune, grupul Altex se dezvoltă organic, aşa cum o face continuu, de peste 20 de ani pe piaţa din România (...) Prin investiţia de peste 1 milion de euro în noul magazin Media Galaxy, dorim să completăm experienţa omni-channel, adresându-ne consumatorilor care au la dispoziţie o multitudine de canale de informare, dar care îşi doresc consiliere", spune Dan Ostahie, preşedinte şi CEO al Altex România.

Ziarul Financiar a scris săptămâna trecută că retailerii Domo şi Flanco, numărul doi şi trei din piaţa de profil, se află în negocieri pentru crearea unui jucător cu afaceri de peste 250 milioane euro, aproape cât liderul pieţei, Altex.

Grupul Altex a avut în 2012 o cifră de afaceri netă de 1,13 miliarde lei (256 milioane euro) şi un profit net de 12,3 milioane lei (2,8 milioane euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/media-galaxy-deschide-un-nou-magazin-12316267
12316267
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.