Din păcate nu constituie infracţiune faptul că ministerul Sănătăţii nu cumpără la timp vaccinuri astfel că mulţi copii rămân nevaccinaţi din cauza funcţionarilor.

Pe Facebook, medicul Gabriel Diaconu a scris: „Legea vaccinării are multe calităţi, dar şi câteva hibe greu de trecut cu vederea:

– consimţământul părintelui nu ar trebui niciodată “prezumat”. Prezumţia de consimţământ se aplică doar în situaţii vitale, în UPU, când pacientul vine într-o situaţie în care nu îşi poate exprima opţiunea şi trebuie intervenit pentru salvarea vieţii, sau când pleacă din UPU spre sala de operaţii, în comă indusă.

E ilogic să spui că ai prezumat consimţământ şi, dacă părintele refuză, poate fi acuzat de rele tratamente asupra minorului

– relele tratamente asupra minorului sunt reglementate prin art. 197 NCP si se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani. Cuvântul folosit de legiuitor e “punerea în primejdie gravă” a victimei. Nevaccinarea nu aduce primejdii grave în mod echivoc. Expune, dar nu constituie o cauză directă. Agentul patogen e cauza primejdiei grave. Agentul patogen e ubicuu. Statul se poziţionează inegal faţă de cetăţean. Când nu am avut vaccinuri, când fostul ministru al Sănătăţii a refuzat să semneze contracte de achiziţii pe vaccinuri încât să fie pe stoc, putem spune că ar fi putut intra la Art 197.

Că un părinte, fie prin voinţă fie neputiinţă, nu merge la doctor să vaccineze, nu devine infractor. Proiectul iniţial cuprindea sancţiuni administrative, forma agreată de ministrul Voiculescu avea şi ea un versant pozitiv, includea o formă de reabilitare a părintelui încât să ia decizia informat. Noul proiect formulează prolix, coercitiv, o strategie sortită din start eşecului. Statul nu va putea niciodată să demonstreze măcar un caz de rele tratamente prin nevaccinare. Deci legea nu are valoare.

– medicii vor fi sancţionaţi dacă iau o poziţie anti-vaccinală. Să îmi fie cu osebire. Nu e treaba MS să se bage în dezbaterea ştiinţifică, medicală, fie ea bine argumentată ori ba. Avem o profesie liberală, avem studii care lasă dovezile empirice să vorbească, dar nu suntem stăpânii adevărului. Dacă un medic alege altă cale, dacă refuză să vaccineze pentru că preferă apa sfinţită, frunza de varză sau lăptişorul de matcă face malpraxis. Nu e nevoie de dublă reglementare. Una e dezbaterea medicală, alta e actul medical. Iar relaţia cu media e liberă, cel mult poate atrage atenţia colegiului medicilor, care poate merge până la ridicarea licenţei de practica. Ce face legea vaccinării e să repete un adevăr anterior valabil.

– grupurile de experţi judeţene în vaccinologie sunt, pe hârtie, un adaos bun. Doar că se suprapun peste DSP-URI şi DGASPC-uri, includ un pomelnic de doctori şi nu e foarte clar ce ar căuta un psiholog acolo. Spun asta ca probabil singurul psihiatru din România care a făcut lobby pro-vaccinare în ultimii 3 ani, şi care a promis că va vedea ziua când vom avea o lege a vaccinării. O reţea de bune practici în vaccinare nu-i musai să fie un pahar berzelius pentru (şi) mai mulţi bugetari. M-aş fi aşteptat, dată fiind România cea care e, să avem un asistent social.

– asigurarea stocurilor pe 4 ani reprezintă o întoarcere la cutume (mai) vechi. Numai bine resuscitasem institutul Cantacuzino că ne grăbim înapoi la cuie in sicriu. Bănicioiu amendase ordinul 75, şi scurtase perioada la 2 ani. La cum mătură bolile Europa odată cu valul de migraţie, e greu de crezut că Statul va avea un estimat corect de stoc încât să atingă plafoanele de atriţie la dozele cumpărate, şi rămase neutilizate. Ori banul dat aşa, cu gingăşie, să închidă gura presei că, uite băi, gata, am luat pe 4 ani, mulţumiţi? nu e nici măcar populism, e o golăneală ieftină.

– toată responsabilitatea pică pe umerii medicului de familie, măgarul de povară al Sănătăţii, către care curg toate hârtiile vieţii introduse prin noua lege. Sunt sigur că abia aştepta. Nu e ca şi cum până acum nu ar fi avut vrafuri de maculatură de completat, adăugăm un dosar cu şină pentru toate pretenţiile cretine ale Casei Naţionale de Asigurări, posesoarea a DOUĂ sisteme informatice, din care nu merge nici unul, pentru centralizarea datelor pacientului, ambele fiind imposibil de racordat la restul/ vezi evidenţa populaţiei etc, pe motiv că au fost făcute pe genunchi, fără o lege a siguranţei cibernetice, într-o ţară unde legile se schimbă abia după ce apar noutăţile, încât să le acomodeze.

– nu în ultimul rând, registrul naţional de vaccinare, unde ar trebui raportate efectele adverse vaccinale, e o glumă proastă. Cu bune, cu rele, VAERS a reuşit să surprindă, în ei 25 de ani de funcţionare în SUA, şi chestiuni indirecte, care ţin de manevra de vaccinare, reacţii neobişnuite, dar şi chestiuni care ţin de practică uzuală, de calitatea vaccinului etc. Noi, de frica presei şi a gloatei, am renunţat la un RENV autentic, şi propunem unul mai mititel, mai chiomb. Acolo unde presa ar trebui să fie aliat, să promoveze atitudinea cooperantă INCLUSIV in cazurile de accident de vaccinare sau eveniment advers, jucăm Hoţii şi vardiştii, pentru că datele RENV mai mult acoperă decât descoperă lucruri de îmbunătăţit. E un fel al statului de-a-şi fura căciula prin propriile politici de sănătate.

Băbăeţ, era chiar atât de greu să faceţi o campanie coerentă în mass-media încât să priceapă tot omul ce e aia imunitate de grup (herd immunity), principalul responsabil pentru epidemia de rujeolă, prin absenţă? Nu-mi place un stat leneş, care aruncă mâţa peste gard. Au muncit doctorii ăia prin Timiş şi Arad de le-a ieşit pe nas din cauza unor vaideei de la Centru, fără plată ore suplimentare fără nimic, în timp ce Ministerul, ca Dumnezeu, stătea şi se uita. Aferim!”