Medicard investeste 700.000 de euro intr-o clinica de cardiologie interventionala
Medicard a inaugurat in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Buzau o clinica de cardiologie interventionala dotata cu aparatura medicala de ultima generatie. Noua clinica a beneficiat de o investitie de peste 700.000 Euro si dispune deja de o echipa formata din 20 de persoane, reunind specialisti consacrati in domeniul cardiologiei interventionale, asistente si personal administrativ.
"Indeplinim toate conditiile pentru a le putea asigura pacientilor nostri servicii medicale performante oferite de catre specialisti cardiologi renumiti la nivel national, care au suportul unei aparaturi avansate. Medicii din Buzau si nu numai se vor putea baza pe ajutorul echipei noastre de interventionisti in luarea deciziilor vitale pentru viata pacientilor. Prin parteneriatul semnat cu Spitalul Judetean de Urgenta Buzau, vom putea oferi fiecarui pacient cu afectiuni cardice posibilitatea realizarii unor investigatii sau a unor proceduri interventionale, pe care nu si le-ar fi putut permite in alte conditii.", a declarat Dan Mircea Negoita, director executiv Medicard.
Proiectul clinicii a demarat anul trecut in colaborare cu Medical Finance, care a fost totodata si integratorul acestuia, avand finantare din partea Unicredit Leasing. "Am cochetat de anul trecut cu acest proiect, pe care il consideram foarte special pentru ca se afla in interiorul unui spital judetean de urgenta si practic, reprezinta o externalizare a serviciilor pe profil cardio. Clientul nostru a beneficiat de intreaga expertiza tehnico-financiara a echipei Medical Finance", a afirmat domnul Daniel Badic, director executiv Medical Finance.
Clinica Medicard va dispune de 5 paturi de internare in urma unui parteneriat cu Spitalul Judetean de Urgenta Buzau.
Pe langa serviciile medicale de specialitate, pacientii vor putea beneficia de avantajele exploatarii angiografului Innova 2100 IQ produs de General Electric, un echipament de ultima generatie pentru investigatii si proceduri interventionale.
Noua clinica va functiona in regim de coplata pentru decontarea serviciilor medicale in cazul pacientilor asigurati prin sistemul de asigurari sociale de sanatate, restul sumei fiind decontata de spitalul judetean. Totodata, Medicard va mai dispune de 5 paturi contractate cu Spitalul Judetean de Urgenta Buzau destinate pe de o parte, pacientilor care vor suporta plata integrala a serviciilor si pe de alta parte, monitorizarii pacientilor post interventional.
In cadrul clinicii se vor putea efectua zilnic pana la 10 investigatii de tip diagnostic si se vor putea trata cazuri in urgenta prin proceduri de cardiologie interventionala si electrofiziologie. Personalul Medicard cuprinde 5 medici si alte 15 persoane reprezentand echipa administrativa si asistentele medicale. Dr. Lucian Zarma, Dr. Emanuel Radu si Dr. Marin Postu fac parte din echipa de medici specialisti in domeniul cardiologiei interventionale.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro