Medicii din Bucureşti, în faţa valului 4: Risc de epuizare şi burnout
Spitalele din toată ţara sunt din nou în alertă în faţa valului 4 al pandemiei de COVID-19, iar Colegiul Medicilor din Bucureşti trage un semnal de alarmă şi cere măsuri urgente: medicii sunt epuizaţi şi riscă să ajungă în burnout, pentru că sunt de 18 luni, de la începutul pandemiei,în linia întâi.
România este în faţa valului 4 al pandemiei de COVID-19, iar spitalele bucureştene sunt din nou în alertă. Medicii şi întregul personal medical sunt nevoiţi iarăşi să facă faţă numărului mare de pacienţi, atât pe secţiile de COVID-19, cât şi în ATI COVID-19.
„Nu trebuie uitat că acest nou val vine pe fondul oboselii şi stresului acumulate deja de prea mult timp, pe fondul unui an şi jumătate fără pauză de respiro, mai ales în anumite specialităţi şi unităţi medicale. Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti trage un semnal de alarmă şi cere măsuri urgente privind riscul epuizării şi chiar ajungerii în burnout a personalului medical aflat în prima linie a luptei împotriva COVID-19, având în vedere că vorbim mai ales de medici din specialităţi care au fost încă de la începutul pandemiei pe acest front”, spun reprezentanţii Colegiului Medicilor Bucureşti.
Sindromul de burnout poate include o serie de manifestări precum epuizarea emoţională, lipsa satisfacţiei profesionale sau o senzaţie de depersonalizare, dar şi cu o frecvenţă mai mare a erorilor la locul de muncă.
„Dacă nu avem grijă de medici, nu va avea cine să ne îngrijească. Pentru un act medical de calitate, este nevoie ca întreg personalul medical să fie la capacitate maximă, din toate punctele de vedere. Vedem, însă, că eforturile enorme care li se cer medicilor de peste 18 luni se prefigurează a fi necesare şi în următoarea perioadă, fără să se întrevadă un moment final. În aceste condiţii, este important să se ia măsuri, pe de o parte, pentru a asigura o resursă umană suficientă în unităţile medicale, iar pe de alta, pentru a asigura tot suportul necesar personalului existent deja”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti.
Colegiul Medicilor din Bucureşti atrage atenţia că aceste măsuri trebuie implementate rapid, dar este important ca ele să fie menţinute şi pe termen mediu şi lung.
„O meta-analiză ce a inclus peste 30.000 de profesionişti din sănătate a arătat că cel puţin 1 din 5 prezintă simptome de depresie şi anxietate, iar cel puţin 4 din 10 se confruntă cu probleme de somn şi/sau insomnie. Datele sunt îngrijorătoare, iar fără măsuri adecvate, situaţia în Bucureşti şi nu numai se poate dovedi şi mai gravă”, mai arată reprezentanţii Colegiului Medicilor Bucureşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro