Metrorex va înregistra în acest an pierderi de 377 de milioane de lei

Autor: Dorin Oancea Postat la 15 februarie 2020 73 afişări

Metrorex va înregistra în acest an pierderi de 377 de milioane de lei

Metrorex va înregistra în acest an pierderi de 377 de milioane de lei, la venituri de 3,2 miliarde lei şi cheltuieli si 3,6 miliarde lei, conform proiectului de HG privind bugetul companiei pus în dezbatere publică.

Venituri totale sunt în creştere, faţă de realizările anului precedent, cu 250,71%, iar cheltuielilor totale au o creştere cu 254,95%.

Compania va primi subvenţii în valoare de 456,3 milioane lei.

Pierderea provine din cheltuielile de exploatare şi personal necesare punerii în funcţiune a Magistralei 5, nivelul subvenţiei alocată în anul 2020 neacoperind această cheltuială, spune nota de fundamentare.

Începând cu semestrul II 2020, veniturile din exploatare vor creşte în urma punerii în funcţiune a Magistralei 5.

Chaltuieliele cu salariile sunt de 660 de milioane de lei, iar bonusurile prevăzute sunt în valoare de 48 milioane lei.

Majorarea cheltuielilor de natură salarială s-a efectuat ca urmare a necesităţii angajării eşalonate a 947 de salariaţi pentru Magistrala 5 şi a reîntregirii acestor cheltuieli începând cu 01.11.2019.

La finele anului compania ar urma să aibă 5.861 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
metrorex,
pierderi,
buget

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.