♦ Marius Gavrea, expert pe zona de agrobusiness în cadrul ING Bank România: Dezvoltarea ar trebui să fie în zona de procesare. Subiectul este amplu, probabil că mulţi vor răspunde la această afirmaţie: ce ne vom face dacă toţi vor produce paste şi biscuiţi? Ideea nu este aceasta, ideea ar fi să se rupă puţin lanţul şi să începem să producem pe unitatea de suprafaţă acele produse care au valoare adăugată mai mare şi care ajung în procesare, pe rafturi şi de asemenea este cerere foarte mare pentru ele.

În agricultură, silvicultură şi pescuit sunt 12.821 de companii active cu o cifră de afaceri de peste 100.000 de lei (pragul luat în calcul de ZF  - n. red), din care 98% sunt microînterprinderi şi firme mici, ceea ce înseamnă că cele mai importante businessuri din sector sunt de dimensiuni reduse.

Aceste companii, care au sub 50 de angajaţi, generează 57% din cifra de afaceri a sectorului, arată o analiză a ZF care utilizează datele furnizate de platforma Bridge to Information. Mai mult, angajează aproape 65% din forţa de muncă, adică plătesc salarii pentru circa 70.000 de oameni, potrivit sursei citate.

Cu toate acestea, micii producători agricoli întâmpină dificultăţi în a-şi face auzită vocea. Chiar dacă contribuie semnificativ la economie, au dificultăţi în a-şi promova produsele şi a ajunge la consumatorii finali sau, cu alte cuvinte, microînterprinderi şi firme mici au o putere slabă de negoiecere. Ele nu au forţa de a ajunge la raft cu produsele pe care le realizează, deşi ar putea contribui la corectarea deficitul comercial. Un lucru care ar putea rezolva situaţia ar fi prin dezvoltarea procesării locale, astfel încât produsele lor să aibă o valoare adăugată mai mare şi să poată fi comercializate în retailul modern.

„Problema este la nivel naţional, pentru că nu producem ceea ce avem nevoie să ajungă la raft, acea valoare adăugată pe care o consumă clientul final. Practic, dezvoltarea ar trebui să fie în zona de procesare. Subiectul este amplu, probabil că mulţi vor răspunde la această afirmaţie: ce ne vom face dacă toţi vor produce paste şi biscuiţi? Ideea nu este aceasta, ideea ar fi să se rupă puţin lanţul şi să începem să producem pe unitatea de suprafaţă acele produse care au valoare adăugată mai mare şi care ajung în procesare, pe rafturi şi de asemenea este cerere foarte mare pentru ele“, spune Marius Gavrea, expert pe zona de agrobusiness în cadrul ING Bank România.

Bancherul consideră că puterea celor mici ar putea creşte prin asociere, pe care o vede esenţială. „Nu cred că este fezabil ca fiecare fermier, fie că are microîntre­prindere sau companie mică, să îşi facă propria unitate de procesare. Mai mult decât în cazul achiziţiei de echipamente sau construcţiei de silozuri, este esenţială asocierea mai multor astfel de fermieri“, a întărit el.

Sunt fermierii mici problema?

Da şi nu. Pe de-o parte, micii fermieri au businessuri profitabile, chiar dacă dimensiunea cifrei de afaceri este redusă, astfel că rămân fideli activităţii de bază – cei mai mulţi cultivă cereale şi oleaginoase – şi nu fac pasul spre nivelul următor, care înseamnă ieşirea din zona de confort. Pe de altă parte, fără sprijinul autorităţilor şi existenţa unei strategii naţionale, unei microîntreprinderi sau afaceri mici îi este greu să ia în calcul schimbarea, crede Marius Gavrea.

„Dacă luăm mediile celor două grupuri de firme (microîntreprinderi şi firme mici), vedem că aici se încadrează cele mai multe dintre fermele vegetale din România. Practic, chiar şi la preţurile pe care cerealele şi oleaginoasele le-au avut în anul 2022, dacă facem o structură de cultură mediu ponderată cu cele patru sau cinci culturi de bază (grâu, rapiţă, orz, porumb şi floarea-soarelui), obţinem un venit de 7.500-8.000 lei/hectar. Acesta este maximul ce se poate scoate din cultura mare, care este predominantă în agricultura românească“, afirmă Marius Gavrea.

El adaugă că dacă raportăm cifra de afaceri obţinută de cele două grupuri de firme la aceste venituri per hectar, vedem că aici sunt fermele cu o suprafaţă cuprinsă între 150 şi 1.500 de hectare, adică în linie cu structura agriculturii româneşti, unde mai mult de 50% este deţinută de astfel de tipuri de ferme. Însă, „chiar dacă cifra de afaceri nu este una spectaculoasă, astfel de companii sunt, de cele mai multe ori, dacă sunt bine administrate, foarte profitabile. EBITDA (profitul din care sunt scăzute amortizările, costurile financiare şi impozitele) este, în cele mai multe cazuri, de peste 25-30% din cifra de afaceri“, explică specialistul în agribusiness.

O astfel de marjă de profit este printre cele mai ridicate la nivelul economiei. Iar, dacă unităţile agricole de tip microcompanie sau companie mică sunt profitabile ca unităţi şi companii, luate punctual, atunci proprietarul nu este determinat să schimbe ceva, adică să investească în procesare, subliniază Marius Gavrea.

„Dacă vorbim de fermierii implicaţi în cultura mare, care reprezintă majoritatea în economia românească, ei produc o marfă a cărei preţ este fixat şi depinde de pieţele internaţionale - nu poţi fi decuplat de acestea, mai ales că majoritatea mărfii pleacă la export, având excedent comercial pe cereale şi oleaginoase. De asemenea, acestea fiind produse primare, nu se vând direct către consumatorul final, ci ajung la procesatori, traderi şi în zootehnie. De aici şi unele soluţii care pot să apară şi anume procesarea acestora, integrarea în lanţ cu zootehnie şi procesarea producţiei de aici, trecerea la producţia de alte culturi cu valoare adăugată mai mare (legume, cartofi, pomicultură)“, a mai spus Marius Gavrea.

România are deficit comercial pe toate principalele categorii de alimente şi băuturi, iar în 2022 deficitul comercial de produse agroalimentare procesate a ajuns la 4,6 mld. euro. În ceea ce priveşte cerealele, avem excedent. România a exportat 12,6 mil. tone de cereale în 2022, nivel record, în valoare de 4,3 mld. euro, conform statisticilor. Cu alte cuvinte, exportăm materie primă ieftină şi importăm produs finit scump, lipsând procesarea locală, de unde şi deficitul comercial.

Cine susţine procesarea? Dau băncile bani?

„Băncile s-au implicat mult în ultimii ani, volumul creditelor acordate de acestea a crescut de la 4 mld. lei la final de 2015 la peste 9,5 mld. lei la finalul lui 2022 doar pe categoria de plante nepereche (cultură mare, legumicultură ect). Există mare deschidere din partea băncilor, dar important este să fie ce să finanţezi, să fie proiectele care să aducă acea valoare adăugată despre care vorbeam înainte. Iar aici foarte importante sunt politicile guvernamentale în ceea ce priveşte direcţionarea fondurilor europene şi naţionale. Granturile ar trebui să încurajeze procesarea, dar una reală, cu valoare adăugată, eventual chiar specifică pe anumite sectoare cheie“, consideră Marius Gavrea.