Început agitat de an: schimbare de preşedinţi, la pachet cu potenţiale creşteri de taxe în Statele Unite. Aparent, acest context ar putea aduce un avantaj pentru Uniunea Europeană, care, influenţată de izolarea impusă de anii Trump, a devenit mai independentă, prevalându-se de o reglementare concepută pentru a ţine China la distanţă.

În schimb, în mod paradoxal, la finele a şapte ani de negocieri, între Europa şi China pare să se lege o prietenie, căci tocmai s-au angajat să îşi protejeze reciproc investiţiile. Criza sanitară este de aşteptat să se prelungească şi anul acesta, iar România are un nou guvern. Ce ar putea aduce toate aceste schimbări în plan fiscal?

Noul preşedinte american, Joe Biden, s-a angajat să sporească veniturile pentru a-şi compensa priorităţile politice. Astfel, el vrea să taxeze şi mai mult corporaţiile - a propus rate în creştere pentru impozitul pe profit, dar şi o majorare a GILTI (Global Intangibile Low Tax Income), pentru a le descuraja să mute profiturile în afara SUA, recompensând companiile americane care investesc în America. 

Biden şi democraţii lui din Congres par, în general, aliniaţi din punct de vedere ideologic, fiind în favoarea principiului ca cei bogaţi şi corporaţiile să îşi plătească partea lor echitabilă de taxe.

De cealaltă parte, China iese întărită din criza sanitară – am văzut cu toţii scenele prin care mii de oameni au sărbătorit venirea noului an pe străzile Wuhan-ului. Tot China este cea care, în ultimul an, a avut o creştere economică, de 3,2 %, ce-i drept, dar creştere, în condiţiile în care pandemia face ca decalajul SUA şi China să se reducă considerabil. Ultimele estimări arată că în 2028 China ar putea egala SUA.

De remarcat şi faptul că, în martie, China va deschide al 14-lea plan cincinal axat pe calitate, nu pe cantitate, o schimbare strategică a filozofiei economice, dar şi pe consum intern. Până acum, China era dependentă de creştere prin export – însă, prin noua filozofie, îşi vor baza creşterea şi pe consum intern în egală măsură.  Această schimbare de paradigmă vine cu o serie de măsuri moderne pe care China le va implementa (potrivit planului cincinal): economie verde, noi tehnologii, creşterea nivelului de trai (după ce se consideră atins obiectivul cincinalului precedent de eliminare a sărăciei absolute) şi reducerea dependenţei de evoluţia economiei globale. În plus, China a aplicat în 2020, în repetate rânduri, reduceri de taxe stimulând investiţiile, dar şi afacerile locale.

Tot legat de China, ar mai fi de spus şi faptul că, în ciuda declaraţiilor care mai de care mai vocale, privind mutarea centrelor de producţie în zonele din Europa de Est, afacerile mari – maşini electrice, de pildă, tot acolo s-au dus.

Europa, de cealaltă parte, trebuie să gestioneze nu doar redresarea economică, ci şi Brexitul, petrecut, în cele din urmă, cu un Acord, dar care lasă ceva goluri descoperite, cum ar fi, de exemplu, ce se va întâmpla cu entităţile din Marea Britanie care furnizau servicii bancare, care acum, fiind entităţi terţe, nu îşi mai pot desfăşura activitatea în România fără autorizaţia Băncii Centrale sau lipsa de certitudine cu privire la modul în care se vor aplica noile norme de securitate socială sau modificările operate pentru lucrătorii detaşaţi.

Europa a trecut prin multe disensiuni anul trecut - a se vedea numeroasele întâlniri pe tema fondului NextGeneration EU, privind redresarea spaţiul comun, care au dezvăluit existenţa mai multor centre de putere, cu interese proprii. Germania, de pildă, care a deţinut şi preşedinţia Consiliului UE până la 31 decembrie, este ţara care a pregătit bugetul pe anul acesta şi care şi-a impus până la urmă punctele de vedere în privinţa politicilor economice, încurajându-şi, astfel, şi companiile proprii.

În plus, ar mai fi de urmărit acordul semnat recent de UE cu China, care prevede garanţii pentru investitori, respectarea proprietăţii intelectuale, transparenţă în subvenţionarea companiilor chineze de stat şi interzicerea transferului forţat de tehnologie. Cu alte cuvinte, egalizează tratamentul companiilor care fac investiţii – chineze în UE şi europene în China. Acordul vine tocmai la finele anului în care s-a vorbit de delocalizarea companiilor din China, ca urmare a situaţiei de dependenţă de mărfurile chineze, conştientizată brusc în pandemie, odată cu blocarea lanţurilor de producţie şi a transporturilor.

Dacă la acest fapt adăugăm şi refuzul autorităţilor franceze de a aviza preluarea unei companii locale de către o firmă americană, deşi SUA este cel mai mare investitor din Franţa, putem să ne gândim că, de fapt, nimic nu mai este ceea ce pare a fi, punând la îndoială coerenţa politicilor şi relaţiilor comerciale occidentale.

Sau, cu alte cuvinte, deşi împreună, fiecare pare să fie pe cont propriu. Ceea ce ne aduce la ce poate face noul Guvern prin măsurile anunţate în programul de guvernare pentru atragere de investiţii şi stimularea economiei locale.

Orice economist ar recomanda dezvoltarea de produse cu valoarea adăugată ridicată şi orice fiscalist o administraţie fiscală care să lucreze în parteneriat cu contribuabilul, măsuri regăsite, din fericire, în programul de guvernare.

Dcă Guvernul va face ce promite - predictibilitate fiscală, menţinerea cotelor actuale de impozitare şi menţinerea caracterului contraciclic al politicii fiscale şi de venituri, reducerea riscurilor fiscale şi ancorarea de durată a aşteptărilor inflaţioniste la niveluri apropiate cu cele din zona euro, adică ceea ce cere de ani buni mediul de afaceri, atunci ar da un bun semnal în piaţă, care ar amplifica efectele politicilor economice şi fiscale avute în vedere.

Trei sunt temele mari care mi-au atras atenţia în zona fiscală. Prima vizează planul de elaborare a unui studiu de impact privind posibile facilitaţi fiscale în vederea reformării impozitării muncii, inclusiv reducerea contribuţiilor şi impozitelor pe echivalentul salariului minim, ce ar urma să fie pilotat din 2022, aşa cum înţeleg. Cum se ştie, contribuţiile sociale în România sunt la un nivel ridicat, iar o reformă în această zonă ne-ar putea face mai atrăgători în ochii investitorilor.

O altă zonă de interes ar fi consolidarea schemelor de ajutor de stat şi a stimulentelor pentru domeniile prioritare, afectate negativ de migraţia forţei de muncă cu o calificare superioară, prin susţinerea parcurilor tehnologice şi industriale; prin stimularea înfiinţării de parteneriate de cercetare învăţământ şi mediul de afaceri; dezvoltarea de politici şi mecanisme de finanţare pentru implementarea parteneriatelor public-privat cu partajarea adecvată a costurilor, riscului şi recompenselor între guvern şi sectorul privat în sectoarele cu o dinamică ridicată a creşterii economice, dar deficitare în competenţe disponibile pe piaţa forţei de muncă sau sprijinirea financiară a activităţilor generatoare de externalizări pozitive (cercetarea - dezvoltarea, eficienţa energetică) şi taxarea activităţilor care conduc la externalităţi negative (activităţile poluante). Pentru că acest tip de măsuri ne-ar ajuta să obţinem acea valoare adăugată despre care vorbeam.

Dar, ce am apreciat cu adevărat este, mai ales, promisiunea de schimbare a paradigmei relaţiei stat-contribuabil, în special prin susţinerea conformării voluntare şi a unei administraţii mai prietenoase cu plătitorul de taxe. Întotdeauna am fost de părere că plătitorul de taxe trebuie perceput ca un client. Şi, de-abia de-aici, am putea începe cu adevărat transformarea.

Pe de altă parte, însă, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că România va trebui să aplice tot ceea ce se hotărăşte la nivel european, de care se tot vorbeşte la Bruxelles – taxa pe plasticul nereciclat sau taxa pe emisiile de carbon impusă importurilor pe piaţa unică, de pildă.

În concluzie, bătălia se va da în continuare la nivel global şi ţările lumii vor continua să caute alte şi alte metode prin care să atragă investitori şi, deci, venituri. Aşa cum am spus mereu, fiind o ţară mică, suntem norocoşi să ne aflăm în spaţiul Uniunii Europene, pentru că avem o mai mare putere de negociere şi o piaţă de desfacere. Ceea ce nu înseamnă, însă, că pe plan local nu trebuie să fim flexibili, creativi şi rezilienţi şi să nu ne apărăm interesele locale.