Miniprix a dezvoltat o aplicaţie prin care oricine poate dona haine. Ce trebuie să faceţi

Autor: Ioana Matei Postat la 12 noiembrie 2019 399 afişări

Miniprix a dezvoltat o aplicaţie prin care oricine poate dona haine. Ce trebuie să faceţi

300 de donaţii au fost făcute prin intermediul aplicaţiei Seva, dezvoltată de Miniprix împreună cu SupplyBlockchain, în primele trei luni de când a fost lansată. Dintre acestea, 50 de colete au fost trimise de către Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, primul donator oficial. Aceste donaţii au ajuns la beneficiari, persoane cu masura de protectie socială (adulţi şi copii), din judeţul Bacău prin parteneriatul public –privat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău.

În această perioadă, a fost dezvoltată cea de-a doua versiune a aplicaţiei, astfel încât, donaţiile pot fi făcute independent de comenzile pe Miniprix.ro. Cei care doresc să doneze pot lua gratuit pungi Seva din magazinele Miniprix sau de pe Miniprix.ro. Donatorii adaugă în pungi îmbrăcăminte sau încălţăminte, completează în aplicaţie informaţiile despre donaţia lor, scanează codul de pe punga Seva, iar aplicaţia asociază beneficiarul cel mai potrivit, urmând că donatorul să fie anunţat când coletul ajunge la destinaţie. Coletele Seva pot fi apoi lăsate în magazinele Miniprix sau trimise prin curier, gratuit, la sediul Miniprix.  

În următoarea perioadă, Miniprix îşi propune să dezvolte cât mai multe parteneriate atât cu instituţii de ajutor social şi ONG-uri, în vederea extinderii numărului de beneficiari, dar şi cu retaileri sau agenţi economici pentru extinderea locaţiilor de colectare a donaţiilor Seva.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.