Ministrul Economiei: Lucrăm la elaborarea unei scheme de sprijin pentru marii consumatori de gaze naturale
Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor Publice lucrează la elaborarea unei scheme de sprijin pentru marii consumatori de gaze naturale, a declarat joi ministrul Economiei, Constantin Niţă.
"Dar se pune întrebarea ce vom face cu micii consumatori de gaze, pentru că este posibil ca la un moment dat preţul reglementat să fie mai mare decât cel de pe piaţa liberă", a afirmat Niţă, într-o conferinţă, adăugând că această evoluţie a preţului reglementat al gazelor este prognozată pe o perioadă de patru-cinci ani.
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat în luna mai că procesul de convergenţă a preţurilor gazelor naturale pentru industrie s-a realizat şi nu mai este nevoie să fie majorate preţurile, aşa cum erau angajamentele faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE).
"Convergenţa preţurilor gazelor naturale s-a realizat. Nu mai este nevoie să facem creşteri de preţuri pentru industrie, aşa cum erau angajamentele anterioare. Prin adoptarea pachetului propus spre dezbatere publică, preţul final al gazelor naturale nu va mai creşte, existând chiar premise ca să scadă în următoarele luni", spunea Nicolescu.
Pentru consumatorii noncasnici de gaze, dereglementarea ar urma să se încheie în 1 octombrie 2014, iar pentru consumatorii casnici în 1 octombrie 2018.
Pentru dinamizarea pieţei şi creşterea transparenţei, Departamentul pentru Energie propune pentru o perioadă determinată, între 1 iulie 2014 şi 31 decembrie 2018, ca producătorii de gaze naturale să fie obligaţi să tranzacţioneze transparent, nediscriminatoriu şi centralizat un anumit volum de gaze naturale, care va fi stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).
"Această obligaţie va fi aplicată, în perioada 1 martie 2015 - 31 decembrie 2018, şi furnizorilor de gaze naturale, atât pentru gazele naturale din intern, cât şi pentru cele din import", potrivit Departamentului pentru Energie.
Totodată, Departamentul pentru Energie propune ca pentru consumatorii noncasnici să fie stabilită o perioadă tranzitorie de opt luni, necesară încheierii într-o manieră competitivă a unor noi contracte de furnizare.
România s-a obligat faţă de CE şi FMI să renunţe la preţurile reglementate la electricitate şi gaze. Aceste procese se desfăşoară separat pentru populaţie şi industrie.
Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a declarat în ianuarie pentru MEDIAFAX că dereglementarea preţului gazelor naturale destinate consumatorilor industriali s-ar putea încheia mai devreme faţă de termenul agreat cu FMI, luna octombrie, având în vedere estimările privind scăderea preţului şi a volumului gazelor importate.
Aproximativ 60% dintre consumatorii de gaze sunt deja în piaţa liberă, în timp ce 24% sunt consumatori casnici. Restul de circa 16% sunt consumatori non-casnici care cumpără gaze la preţ reglementat.
Potrivit calendarului de dereglementare, preţul plătit de companii pentru gazele din producţia României va trebui să fie acelaşi cu cel de import. Deocamdată, preţul gazelor româneşti este cu 40% mai mic decât cel de import. Importurile au reprezentat anul trecut aproximativ 20% din consumul de gaze al României.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro