Mircea Cantor, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români, este unul dintre inovatorii chemaţi de colosul Dior pentru a redesena celebra geantă Dior Lady, în cea de-a opta ediţie a acestui proiect care conectează casa de modă cu artişti internaţionali.

“Mă simt mândru şi onorat că pot să îmi las amprenta pe geanta Dior Lady. Creaţia mea este denumită Grădina Raiului (Garden of Paradise) şi este inspirată de o haină pe care am găsit-o în regiunea din România de unde vine bunica mea”, scrie Mircea Cantor pe pagina sa de Instagram.

Colaborarea de acum dintre Mircea Cantor şi Dior trebuie însă pusă într-un context mai amplu. În 2017, cojocul binşenesc, haina tradiţională din Beiuş (Bihor), devenea miezul unui scandal după ce exact casa Dior l-a inclus în colecţia sa de toamnă fără a menţiona sursa. Însă pentru Mircea Cantor, unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani, gestul Dior de la acel moment s-a transformat în inspiraţie, cele două cojoace, cel al casei de modă şi cel din Bihor, putând fi admirate, unul lângă altul, într-o compoziţie unică expusă la ediţia din 2018 a Art Safari, cel mai important eveniment de artă local. Gestul artistic al lui Cantor a avut atunci o însemnătate cu totul aparte, mesajul fiind fără echivoc: tezaurul românesc, fără includerea într-o logică economică sănătoasă, se muzeifică. Astfel, indignarea faţă de gestul Dior era puţin justificată în contextul în care patrimoniul cultural românesc stă în paragină, spunea Cantor, într-un interviu cu ZF în 2018.

Născut în Oradea, Cantor urmează cursurile şcolii de artă din oraş, pentru ca apoi să-şi continue studiile la Academia de Artă Ion Andreescu din Cluj-Napoca, actuala Universitate de Artă şi Design. După doi ani de studii, în urma unei dispute pe tema unei lucrări cu profesorii săi, Cantor se decide să plece din ţară, stabilindu-se la Paris. Odată plecat la Paris, cariera lui Cantor se înscrie pe un traseu internaţional în care identitatea naţională a jucat un rol secundar, dacă a jucat vreunul. Lucrările sale sunt un joc de metafore, Cantor nefiind fidel unui anumit tip de expresie artistică (pictură, sculptură sau video, de exemplu), ci mai degrabă un mixolog în funcţie de mesajul pe care doreşte să-l transmită. Rezultatul a luat însă prin surprindere o lume întreagă, lucrările lui Cantor fiind expuse în muzee precum Centre Pompidou sau MoMA (Muzeul de artă modernă din New York). Mai mult, piesele sale au intrat în colecţii private, cum ar fi cea a Louis Vuitton Moet Henessey (LVMH).

„Toate casele de modă lucrează cu artizani, iar noi avem în România un tezaur etnografic incredibil care zace în paragină. Dacă mergi la Muzeul din Beiuş, plângi. şarpele Glycon (cea mai valoroasă descoperire arheologică făcută în Constanţa, un şarpe cu cap de oaie, păr şi urechi de om şi coadă de leu - n.red.) zace undeva la Muzeul de Istorie din Constanţa, când un astfel de obiect ar trebui ţinut sub pază, după geamuri de protecţie.“

Cantor spunea în cadrul discuţiei cu ZF că descentralizarea agresivă a dus la o precaritate în ceea ce priveşte grija faţă de patrimoniul cultural, piese irepetabile intrând în grija unor consilii judeţene fără competenţele necesare acestui domeniu.

„Este strigător la cer, iar la final noi de indignăm că Dior copiază cojocul nostru (referire la colecţia casei din 2017). Dior! Marea greşeală a politicilor culturale care se fac la noi este faptul că le lipseşte substratul economic. Problema majoră este că acest fond autentic nu este valorificat economic. Nu fac acum comparaţii cu anii de dinaintea Revoluţiei, dar toate acele cooperative aveau un sens. Colectau un savoir faire, un meşteşug, pentru a-l valorifica ulterior.“

În loc ca acest patrimoniu să fie valorificat economic, autorităţile se uită cum milioane de români au decis să plece din ţară, mai spunea artistul.

„Nu cred că ne con­fruntăm cu o lipsă a fondurilor, ci cu o lipsă a conştiinţei valorilor. Noi încă mai avem artizani, aceste lucruri nu sunt complet muzeificate la noi. Pe de altă parte, vedem cum toate marile oraşe s-au umplut de bănci şi de farmacii. Nu mai ai altceva. Nu mai ai librării, nu mai sunt restaurante. Centrul oraşului s-a golit, dar ce ai primit la schimb pentru că ai distrus toată această viaţă?“

Deşi România continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru lucrări, Cantor spunea că în logica operei sale internaţionale, specificul naţional devine secundar.

„Important este să se vorbească despre artă, nu despre artă românească. Eu lucrez într-un mediu internaţional. Obiectivul meu este ca privitorul să poată spune asta m-a atomizat, m-a emoţionat. Eu arunc piatra şi îi las pe alţii să numere cercurile.“