Mită pentru Prima casă. Percheziţii la o instituţie publică, într-un dosar al Parchetului General: Urgentarea îndeplinirii actelor, condiţionată

Postat la 19 iulie 2018 56 afişări

Poliţiştii efectuează, joi, peste 20 de percheziţii într-un dosar al procurorilor de la Parchetul General, ce vizează infracţiuni de corupţie la o instituţie publică. Percheziţiile au loc la Fondul de Garantare a Creditelor şi la birourile şi domiciliile unor angajaţi, potrivit unor surse judiciare.

Mită pentru Prima casă. Percheziţii la o instituţie publică, într-un dosar al Parchetului General: Urgentarea îndeplinirii actelor, condiţionată

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR efectuează 23 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar al PÎCCJ, la o instituţie de interes public, la birourile şi domiciliile mai multor angajaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor - Prima casă.

„Din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obişnuiesc să condiţioneze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani. În concret, cei în cauză condiţionează soluţionarea cererilor petenţilor, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanţii din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite în mod direct sau prin intermediul unor apropiaţi, fiind creat astfel un mecanism între funcţionarii instituţiei din diverse compartimente, având ca scop obţinerea de beneficii personale. În acest mod nu se respectă ordinea înregistrării cererilor, nu sunt acordate şanse egale şi este încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună credinţă, câştigători fiind doar cei ce se încadrează în ,,priorităţile” angajaţilor, în schimbul sumelor de bani date ca recompensă”, au precizat reprezentanţii Parchetului General, printr-un comunicat de presă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.