Moody's a pus ratingul OTE sub supraveghere pentru o posibilă scădere, din cauza situaţiei din Grecia

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 10 februarie 2015 47 afişări

Agenţia de evaluare financiară Moody's a pus ratingul operatorului elen de telecomunicaţii OTE sub supraveghere pentru o posibilă retrogradare, după ce săptămâna trecută a plasat sub observaţie calificativul Greciei, se arată într-un comunicat al Moody's.

"Deşi OTE a întreprins măsuri pentru a se proteja de situaţia economică a Greciei, 70% dintre veniturile sale sunt generate de afacerile din această ţară. Astfel, evoluţia ratingului rămâne strâns legată de condiţiile din ţară", a declarat Carlos Winzer, vicepreşedinte al Moody's.

Ratingul atribuit de agenţia de evaluare grupului OTE este Ba3, aflat în categoria speculativă.

Săptămâna trecută, Moody's a pus sub supraveghere cu perspectivă negativă ratingul Caa1 al datoriei guvernamentale a Greciei, în vederea unei retrogradări, pe fondul incertitudinii legate de rezultatul negocierilor dintre Grecia şi partenerii săi internaţionali în privinţa porgramului de sprijin financiar.

OTE şi-a limitat expunerea la băncile din Grecia şi a intensificat relaţiile cu instituţii bancare internaţionale, astfel că problemele cu care s-ar putea confrunta sistemul bancar din Grecia nu vor afecta semnificativ grupul telecom, notează Moody's.

Acest lucru permite atribuirea grupului OTE a unui rating cu patru trepte peste ratingul Greciei, însă incertitudinea legată de acordul între guvernul elen şi creditorii săi pun presiune pe evaluarea companiei.

Modificarea ratingului OTE ar putea avea loc dacă ratingul Greciei ar fi retrogradat, condiţiile de pe piaţa elenă s-ar înrăutăţi şi/sau ar creşte presiunea asupra lichidităţilor de care dispune grupul de telecomunicaţii, se arată în comunicatul Moody's.

OTE este cel mai mare operator telecom din Grecia şi este deţinut în proporţie de 40% de Deutsche Telekom. Grupul elen are operaţiuni în Grecia, România şi Albania.

În România, OTE deţine 54,01% din acţiunile Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) şi 70% din Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote România). Cele două companii locale au fost redenumite sub brandul Deutsche Telekom la finalul lunii septembrie a anului trecut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
OTE,
RATING,
/actualitate/moody-s-a-pus-ratingul-ote-sub-supraveghere-pentru-o-posibila-scadere-din-cauza-situatiei-din-grecia-13813185
13813185
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.