Motivul pentru care echipa Antena 3 a fost dată afară din curtea PNL
Jurnaliştii de la Antena 3 au fost daţi afară din curtea PNL, joi, înaintea evenimentului de marcare a 143 de ani de la înfiinţarea partidului.
Mai mulţi martori oculari au explicat însă pentru G4Media.ro motivul real al evacuării angajaţilor Antena 3: unul dintre reporteri s-a filmat punându-i întrebări câinelui din curtea PNL despre salariul prutătorului de cuvânt al partidului, Ionel Dancă.
”Cei de la Antena 3 au venit cu câteva ore înainte de accesul public în sediul PNL. Unul dintre reporteri umbla după prostii. Întreba câinele câte este salariul lui Dancă şi cine i-l plăteşte.
Au fost invitaţi să iasă afară din curte şi să revină în momentul în care va fi permis accesul, aşa cum prevede programul”, a povestit pentru G4Media.ro unul dintre martorii oculari la eveniment.
Într-o transmisiune live, unul dintre reporterii Antenei 3, postat la poarta sediului PNL, a ”explicat” motivul evacuării:
”În urmă cu puţin timp am fost daţi afară din curtea PNL. Asta pentru că am venit să dăm nişte live-uri de aici şi purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, ne-a spus că nu avem voie în curtea PNL şi că ar fi bine să ieşim.
Pe de altă parte, spunea domnul Dancă că el este purtătorul de cuvânt al partidului şi că el ia decizii. În acest moment suntem în faţa PNL, am ieşit din curte pentru că am fost daţi afară, deşi nu voiam decât să facem un live din curtea PNL, însă acest lucru a fost aproape imposibil pentru că domnul Dancă a venit imediat la noi şi ne-a dat echipele de filmare afară”.
Câinele filmat de echipa Antenei 3 este un maidanez aciuat în curtea PNL. De altfel, acesta a apărut într-o filmare postată pe pagina de Facebook a lui Ludovic Orban, alergând alături de liderul liberal.
Antena 3 a demarat în ultimele săptămâni o campanie de atacuri la adresa PNL, care s-a intensificat de săptămâna trecută, după ce Ludovic Orban a depus plângerea penală împotriva premierului Viorica Dăncilă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro