Muncitorii fug sărind gardul din cea mai mare fabrică de telefoane iPhone din lume

Autor: Daniel Contescu Postat la 02 noiembrie 2022 616 afişări

Exod în masă la fabrica de iPhone-uri din Zhengzhou, oraş din centrul Chinei: muncitorii încearcă să scape astfel de lockdown. 

La uzina Foxconn din Zhengzhou, aflată în provincia centrală chineză Henan, muncitori sărit gardul, pentru a evita carantina Covid, după ce autorităţile din Zhengzhou au ordonat blocarea complexului fabricii.

Noi cazuri de Covid au fost constatate în campusul Foxconn, la cea mai mare fabrică de iPhone din lume. Ele au determinat închiderea magazinelor şi hotelurilor din apropierea. Foxconn, cu sediul în Taiwan, a confirmat un focar la fabrica sa din Zhengzhou.

Exod în masă

Exodul în masă a lovit cea mai mare fabrică de asamblare din lume a iPhone-urilor, în inima Chinei, datorită mpsurilor draconice luate împotriva focarelor de Covid-19. În uzina Zhengzhou, capitala Henan, zeci de muncitori au decis să plece pentru a evita carantina, după cazurile constatate.

Autorităţile municipale au elaborat în grabă planuri de izolare a lucrătorilor migranţi care fug în oraşele lor natale, ca să nu răspândească coronavirusul.

Videoclipurile distribuite pe reţelele de socializare în limba mandarină au arătat sute de oameni căţărându-se peste gardurile fabricii, după ce s-a aflat că o parte din forţa de muncă a fost pusă în carantină din cauza unui focar.

Sute de mii de angajaţi

Foxconn, cu sediul în Taiwan, are aproximativ 200.000 de angajaţi în Zhengzhou şi nu a dezvăluit numărul de cazuri infectate sau câţi au plecat, dar a asigurat că nu va împiedica plecările.

Henan a constatat 167 de cazuri de Covid transmise local în cele şapte zile până pe 29 octombrie, faţă de 97 de infecţii în ultimele şapte zile.

Daune aduse economiei

Pe 19 octombrie, Foxconn a interzis toate mesele în cantine şi a cerut lucrătorilor să consume mâncarea în cămine. Blocajele anti-Covid au provocat consecinţe grele pentru economia chineză, pe fondul prăbuşirii consumului şi producţiei.

„Suntem foarte conştienţi că, în situaţia actuală, va fi o bătălie prelungită”, a comunicat Foxconn.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
muncitori,
fabrica,
china,
iphone,
zhengzhou,
Foxconn

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.