Ne luăm adio de la săptămâna de lucru de cinci zile? Inteligenţa artificială ar putea transforma în realitate visul oamenilor de a munci mai puţin
Pe măsură ce companiile din întreaga lume experimentează o săptămână de lucru de patru zile, angajaţii continuă să îşi exprime interesul faţă de acest concept. În acelaşi timp, apariţia unor instrumente AI precum Microsoft Copilot ar putea ajuta angajaţii să crească productivitatea la locul de muncă, dar şi să paveze drumul către o săptămână de lucru de patru zile ca şi regulă generală, nu doar ca experiment, scrie CNBC.
Cu atâtea promisiuni cu privire la cât de mult din volumul de muncă al angajaţilor ar putea reduce IA, este posibil ca tehnologia să creeze o săptămână de lucru de patru zile cândva în viitor?
„Cu siguranţă. Modelele AI devin din ce în ce mai sofisticate şi mai capabile. Capacitatea noastră de a le folosi pot contribui la o experienţă unică mai rapidă, mai uşoară şi mai ieftină”, a spus Kelly Daniel, director în cadrul companiei AI Lazarus.
Care ar fi rolul şi impactul AI in săptămâna de muncă de patru zile
Pentru început, în timp ce oamenii încep deja să vadă beneficiile utilizării unor instrumente AI, trebuie meţionat că aceste instrumente nu este distribuit în mod egal şi asta trebuie să se schimbe.
„Dacă utilizaţi tehnologia în fiecare zi trebuie să ştiţi că 89% din utilizatori raportează deja o creştere a productivităţii.
Cu toate astea, dacă o utilizaţi mai rar, în fiecare săptămână sau lună, sporirea productivităţii va apărea mai lent”, spune Rebecca Hins, şefa departamentului Work Innovation Lab, din cadrul companiei de software Asana.
Acest lucru face ca organizaţiilor să le fie greu să evalueze cât de eficientă este cu adevărat această tehnologie şi să ia decizii în consecinţă pentru angajaţii lor.
„Pentru ca un tip diferit de organizare a programului de lucru să funcţioneze cu adevărat, toată lumea va trebui să beneficieze de pe urma tehnologiei şi să fie capabilă să folosească tehnologia în mod eficient” mai adaugă Hinds.
Până când nu va exista o adoptare pe scară largă, atât la nivel individual, cât şi la nivelul echipelor, probabil că nu va exista nicio schimbare în ceea ce priveşte stilurile de lucru flexibile.
„Cred că organizaţiile sunt confortabile cu acest status quo”, spune ea.
Dacă va veni un moment în care companiile vor adopta pe scară largă această tehnologie şi vor observa o creştere a productivităţii care ar putea justifica o săptămână mai scurtă, schimbarea ar putea avea loc în diferite moduri.
Unele companii ar putea spune „ne aşteptăm să aveţi aceeaşi productivitate pe săptămână. Şi dacă puteţi face asta în patru zile în loc de cinci, este minunat. Mergeţi acasă”, potrivit lui Mark Riedl, profesor la Georgia Institute of Technology.
Alţii, însă, ar putea spune că în locul sarcinilor pe care o poate prelua inteligenţa artificială „ar trebui să vă transferaţi timpul către o sarcini mai semnificative şi să lucraţi în continuare la fel de mult, pentru că există întotdeauna multede făcut”, mai spune Riedl.
Iar alţii, în continuare, ar putea folosi apariţia inteligenţei artificiale pentru a renunţa complet la unele locuri de muncă, ceea ce ar putea însemna că colegii lor vor prelua munca respectivă.
„Nu cred că avem prea multe locuri de muncă care ar putea fi înlocuite 100%, spune Reidl, dar unele companii ar putea descoperi că pot atinge obiectivele cu mai puţini oameni” mai spune el.
În cele din urmă, modul în care apariţia inteligenţei artificiale va afecta angajaţii va „varia de la întreprindere la întreprindere, în funcţie de obiectivele şi nevoile acestora”, concluzionează Kelly Daniels.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro