Nelu Tătaru, despre starea de urgenţă: Dacă menţineam încă două săptămâni acea atitudine, acum eram pe panta descendentă. Am ratat relaxarea de la 1 iulie
În momentul de faţă situaţia îmbolnăvirilor cu coronavirus poate fi gestionată, iar locurile din secţiile de teraţie intensivă sunt suficiente, a spus, luni, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii. „Nu văd în acest moment un pericol al stării de urgenţă”, a declarat acesta.
„Nu văd în acest moment un pericol al stării de urgenţă. În acest moment gestionăm situaţia, locurile sunt în terapie intensivă. Dacă mai mentineam încă 2 săptămâni acea atitudine pe care o aveam, probabil acum eram la baza pantei descendente. Ne-am grăbit să recomandăm politic anumite idei. care s-au perpetuat, precum bagatelizarea situaţiei şi neîncrederea în existenţa unui virus”, a spus Nelu Tătaru.
Acesta a declarat că, datorită situaţiei de faţă, nu au existat măsuri suplimentare de relaxare de la 1 iulie.
„Măsurile de relaxare au fost asumate. Fiecare măsură de relaxare a mers cu o serie de norme de funcţionare şi desfăşurare a acelei activităţi. Trebuia să avem măsuri de relaxare şi la 1 iulie, nu s-a întâmplat. Cred că Legea carantinei va trece. Avem o vară în care românii trebuie să trăiască cvasinormal, vom trăi cu persistenţa unui virus”, a mai declarat ministrul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro