Nelu Tătaru, pus oficial sub urmărire penală pentru 57 de luări de mită
Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost pus sub urmărire penală de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). E cercetat pentru luare de mită în formă continuată de 57 de ori.
Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus urmărirea penală faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi (jud. Vaslui) şi deputat în Parlamentul.
Acesta are calitatea de suspect pentru luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale).
Procurorii arată, în ordonanţă, că există aspecte din care rezultă suspiciunea că în perioada 3 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, Nelu Tătaru a primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei.
De asemenea, procurorii spun că Nelu Tătaru ar fi primit şi bunuri alimentare de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.
Suspectului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, spun procurorii.
În acest caz se mai face urmărirea penală şi privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro